Studenţii romȃni sunt invitaţi să concureze în proiectarea unui scenariu de misiune pentru următorul pas în explorarea spațială: un parteneriat om-robot pentru a explora Luna.
Studiul “Human-Enhanced Robotic Architecture and Capabilities for Lunar Exploration and Science” sau Heracles, descrie o misiune condusă de ESA, care are drept scop atingerea următorilor paşi în explorarea Lunii.
Unul dintre principalele obiective este de a examina parteneriatele dintre om şi robot – însemnȃnd interacțiunea dintre echipaj și sistemele automate considerate a fi un aspect promițător pentru viitoarele misiuni de explorare spațială.
ESA invită studenți din întreaga lume să-și prezinte propunerile ca parte a simpozionului, “Moon 2020-2030: O nouă eră a explorării umane şi robotice”, stabilit pentru 15-16 decembrie la centrul ESTEC din Noordwijk, Olanda.
Înscrierile câștigătoare vor fi evaluate de către ESA pe baza utilităţii lor în posibile studii viitoare de scenarii de misiune.
Pentru a se înscrie, studenții trebuie să formeze echipe compuse din membri de pe cel puțin două continente.
Cadrul arhitectural Heracles definește o serie de misiuni la suprafaţa Lunii și servește atât ca sursă de inspirație, cât şi ca un set de constrângeri primare pentru echipe. În plus față de un studiu conceptual, echipele trebuie să prezinte şi o simulare care ilustrează activitățile operaționale planificate pe suprafaţa Lunii și în vecinătatea acesteia.
Studenţii pot alege în mod liber metodele de vizualizare și instrumentele, cum ar fi CATIA, programul spațial Kerbal, Blender sau Celestia.
Termene
Scrisoare de intenţie: 7 octombrie 2015
Livrabile: 2 noiembrie 2015
Primele trei echipe selectate vor fi invitate la Simpozionul ESA “Moon 2020-2030” pentru a-şi prezenta designul. În timpul simpozionului, un juriu ESA va selecta echipa câștigătoare, iar un astronaut ESA va fi prezent la ceremonia de premiere.