Încep pregătirile pentru misiunea ESA către Jupiter
24, July 2015

Pe 16 iulie, Comitetul de Politică Industrială al Agenției Spațiale Europene (ESA) a aprobat atribuirea contractului de 380.5 milioane de euro către Airbus Defence & Space (Franța), selectat ca prim contractor industrial pentru misiunea Juice a ESA, care are ca scop studierea planetei Jupiter și a sateliţilor săi de gheață.

Semnarea oficială a contractului va avea loc după vacanța de vară, iar între timp pregătirea misiunii va începe la finalul acestei luni.

Contractul acoperă activitățile industriale pentru proiectarea, dezvoltarea, integrarea, testarea, campania de lansare și faza de predare a navei spațiale. Lansarea la bordul Ariane 5 nu este inclusă aici și va fi achiziționată ulterior de la Arianespace.

Nava va fi asamblată în Toulouse, Franța, și multe alte state membre ESA, inclusiv România, vor fi, de asemenea, implicate în prima misiune a Europei către cea mai mare planetă din Sistemul Solar.

Juice (JUpiter ICy moons Explorer) a fost selectată în mai 2012 ca prima misiune de clasă mare în cadrul programului ESA Cosmic Vision 2015-2025. Nava ar trebui să fie lansată în 2022 și să ajungă la sistemul Jovian în anul 2030.

Timp de trei ani și jumătate, Juice va trece prin jurul planetei gigant, explorându-i atmosfera turbulentă, magnetosfera enormă și setul subțire de inele întunecate, precum și studiind sateliţii de gheaţă Ganymede, Europa și Callisto. Se crede despre aceşti toţi trei sateliţi de dimensiunea unei planete că au oceane de apă lichidă sub crustele lor de gheață și că ar putea să ofere indicii importante cu privire la potențialul unor astfel de sateliți de gheață de a adăposti medii locuibile.

Manevra de apelare la forțagravitațională a satelițilorCallisto și Ganymede va fi folosită pentru a modifica traiectoria navei spațiale, iar două survoluri ale satelitului Europa se vor concentra pe compoziția materialului care nu conţine apă şi gheață de pe suprafața sa congelată, precum şi pe prima sondare sub suprafaţa de mica adâncime a unui satelit de gheață.

Manevra de apelare la forța gravitațională asatelitului Calisto va fi folosită, de asemenea, pentru a ridica înclinația orbitală la aproape 30°, oferind oportunități de a observa regiunile polare ale lui Jupiter. Survoluri frecvente ale lui Callisto vor permite observații unice la distanță ale satelitului și a vecinătăţii sale.

Misiunea va culmina cu un tur de opt luni în jurul lui Ganymede, aceasta fiind prima dată când un satelit de gheață este orbitat de o navă spaţială. În această perioadă, Juice va efectua investigații detaliate ale satelitului și ale interacțiunii acestuia cu mediul.

Misiunea Juice va fi echipată cu 10 instrumente de ultimă generaţie, inclusiv aparate foto, spectrometre, un radar-penetrant pentru gheață, un altimetru, experimente radio-științifice și senzori pentru a monitoriza câmpurile magnetice și particulele încărcate din sistemul Jovian. Un alt experiment va combina date din sistemul de telecomunicații al navei spațiale și de la instrumente terestre.

Sarcină utilă științifică a fost aprobată de către Comitetul de Program Ştiinţific ESA în februarie 2013 și va fi dezvoltată de către echipe care acoperă 16 țări europene, SUA și Japonia, folosind finanțare națională.

Credit imagine: ESA/AOES