Preşedintele de onoare al ROSA, Dumitru-Dorin Prunariu, membru în comitetul științific IAA al celui de-al 20-lea simpozion “Omul în spaţiu”, 29 iunie – 3 iulie, Praga, Cehia
6, March 2015

Actualizare 10.03.2015: Datorită unui nivel ridicat de interes venit din partea participanților, termenul limită de trimitere a rezumatetelor a fost extins până pe 15 martie 2015. Detalii aici.

Preşedintele de onoare al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), domnul Dumitru-Dorin Prunariu, este membru al Comitetului Științific al Academiei Internaționale de Astronautică (IAA) pentru cel de-al 20-lea simpozion “Omul în Spaţiu”, una dintre cele mai aclamate reuniuni din domeniul zborului uman în spaţiu și cercetări conexe.

Evenimentul va avea loc între 29 iunie și 3 iulie în Praga, Cehia, organizat de Biroul Spaţial Ceh sub coordonarea ştiinţifică a Comisiei IAA de Ştiinţe Spaţiale ale Vieţii.

Având o lungă tradiție de aproape 40 de ani, această conferinţă bianuală va crea din nou un forum de discuții cu privire la probleme şi trenduri fundamentale și va dezvolta colaborări prin schimbul de rezultate ale cercetării și idei.

Timp de o săptămână, simpozionul va oferi oamenilor de știință, cercetătorilor, studenților, absolvenţilor şi dezvoltatorilor de instrumente din întreaga lume o oportunitate unică de a prezenta și evalua cele mai noi progrese, precum și o perspectivă în explorarea efectelor zborului spaţial asupra organismului uman și modul în care măsurile de apărare a vieții pot varia în funcție de profilul misiunii.

Programul simpozionului include prelegeri în plen și sesiuni pe o varietate de subiecte, precum și diverse evenimente sociale.

Formularul de înregistrare on-line este disponibil aici.

afis