Vineri, 6 februarie 2015, Timişoara a găzduit prima întâlnire a “Ambasadorilor Spaţiului”, eveniment la care au participat domnul Virgiliu Pop, manager ESERO România din partea Agenţiei Spaţiale Române, doamna Clara Cruz Niggebrugge, coordonatoarea la nivelul Agenţiei Spaţiale Europene a proiectului ESERO, precum şi cei opt Ambasadori ai Spaţiului.
Asociaţi Biroului European pentru Resurse Educaţionale Spaţiale – România (ESERO România), Ambasadorii Spaţiului reprezintă fiecare câte una din cele opt Regiuni de Dezvoltare ale României, îngrijindu-se de răspândirea în întreaga ţară a resurselor şi programelor ESERO România.
La întâlnire au fost prezentate politicile educative ale Agenţiei Spaţiale Europene şi ale Agenţiei Spaţiale Române în domeniul STEM, realizările ESERO România, precum şi felul în care Ambasadorii Spaţiului înţeleg să implementeze la nivel local aceste activităţi în viitor.
Principalul proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) de susținere a învățământului primar și secundar în Europa, ESERO, utilizează spațiul cosmic drept un context creativ și generos în conținut pentru predarea și învățarea disciplinelor care oferă elevilor cunoștințe și competențe în știință, tehnică, inginerie și matematică, încurajându-i către o carieră viitoare în aceste domenii. ESERO este prezent în diferite State Membre ale ESA, în colaborare cu parteneri naționali. ESERO România este coordonat de Agenția Spațială Română (ROSA).
ESERO România îşi propune să angreneze profesori din întreaga ţară, iar formula desemnării câte unui “Ambasador al Spaţiului” din fiecare regiune – profesori cu acces la networkurile locale de cadre didactice – a fost implementată cu success în Marea Britanie. Cei opt profesori români – Ambasadori ai Spaţiului – colaboratori ai ESERO România, sunt domnul profesor Victor Sutac (Regiunea 1 Nord-Est), domnul profesor Ion Bararu (Regiunea 2 Sud-Est), domnul profesor Adrian Mehedinţi (Regiunea 3 Sud), domnul profesor Octavian Georgescu (regiunea 4 Sud-Vest), domnul profesor Sandu Golcea (Regiunea 5 Vest), doamna profesoară Luminiţa Chicinas (regiunea 6 Nord-Vest), doamna profesoară Ana Naghi (Regiunea 7 Centru) precum şi doamna profesoară Ioana Stoica (Regiunea 8 Bucuresti-Ilfov).