Actualizare 5.03.2015: Echipa formată din studenţii români Alex Danţis, Alex Dumitrescu şi Anda Truta, împreună cu Julian Laval din Franţa, cu toţii înscrişi la cursurile Universităţii din Bristol, Anglia, au câştigat premiul I al taberei anuale ESA App Camp cu aplicaţia FarmIQ. Detalii aici.
Trei studenţi români fac parte din echipele selectate să ia parte la tabăra anuală ESA App Camp, ca urmare a unei preselecţii intense Appathon, care a avut loc în acelaşi timp la şase centre ESA de tipul Business Incubation şi în locaţii partenere din Europa, în weekend-ul 24-25 ianuarie 2015. Peste 170 de participanţi din aproximativ 30 de ţări au concurat pentru a câştiga un bilet la ESA App Camp, care va avea loc în Barcelona, în perioada 25 februarie – 3 martie.
Echipele au primit misiunea să dezvolte aplicaţii de mobil folosind date de observare a Pământului şi platforma SAP Hana Cloud, pentru a aborda unele dintre cele mai importante provocări la nivel mondial.
Duminică, după două zile de muncă intensă, toate echipele şi-au prezentat conceptele de aplicaţii pe parcursul a 5 minute în faţa unui juriu format din experţi, care au avut sarcina grea de a selecta o echipă câștigătoare din fiecare țară.
Echipa UK, formată din studenţii români Alex Danţis, Alex Dumitrescu şi Anda Truta, împreună cu Julian Laval din Franţa, au dezvoltat “CropAdviser”, un concept de aplicaţie care combină puterea SAP HANA, datele de observare a Pământului şi alte surse de date pentru a face recomandări agricole pe baza condiţiilor locale şi pentru a optimiza randamentul şi venitul. Celelalte cinci echipe câştigătoare au dezvoltat aplicaţii diverse, cum ar fi “AGRAI” – pentru a ajuta agricultorii (Echipa Finlanda), “Malevich” – un instrument de vânzări pentru furnizorii de energie (Echipa Germania), “SAMPEI” – o aplicaţie cu precizie prin satelit pentru asistarea pescuitului (Echipa Italia), “Penny Lane” – o soluţie bazată pe date spaţiale pentru daunele forestiere datorate insectelor la nivel global (Echipa Olanda) şi “EcoFit” – o aplicaţie pentru a ajuta clienţii în procesul de decizie cu privire la cea mai bună locaţie pentru site-urile de energie regenerabilă (Echipa Portugalia).
Echipele câștigătoare, formate din trei până la cinci dezvoltatori, vor primi acum training pentru a-şi dezvolta în continuare proiectele, astfel încât să fie pregătite optim pentru Barcelona.
În perioada 25 februarie – 3 martie, cele șase echipe vor lua parte la ESA App Camp. Câștigătorii finalei vor avea ocazia să îşi prezinte aplicaţiile în cadrul Mobile World Congress 2015 și vor primi premii, inclusiv 5.000 de euro cash din partea reprezentanților de nivel superior din ESA și SAP.
Tabăra ESA App Camp este organizată de Anwendungszentrum GmbH Oberpfaffenhofen în numele Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi sponsorizată de SAP University Alliances. Evenimentele Appathon locale au fost realizate cu sprijinul partenerilor locali. Informaţii suplimentare sunt disponibile la www.app-camp.eu.
Studenţii români au avut succes şi în ediţiile precedente ale competiţiei. Marele al premiu al celei de-a treia tabere anuale ESA App Camp, care a avut loc ESRIN, Institutul European de Cercetare Spaţială, în Frascati, Italia, în perioada 8-15 septembrie 2014, a fost câştigat de echipa formată din Manuel Ciosici, un student român stabilit în Danemarca, şi trei studenţi danezi. Detalii aici.
Credit imagine: ESA BIC Harwell