Agenția Spațială Română vă invită să participați la o “Sesiune informativă dedicată noilor oportunități naționale și internaționale de finanțare a proiectelor din domeniu spațial”.
Vor fi prezentate și comentate prima competiție a Programului național STAR – Space Technology and Advanced Research precum și noul apel pentru domeniul SPACE din Programul Cadru 7 al UE. Va fi organizată o sesiune de întrebări și răspunsuri privind competiția pentru proiecte deschisă de Agenția Spațială Europeană.
În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, organizațiile din industria spațială vor avea posibilitatea să facă scurte prezentări asupra implicării lor sau a intenției de participare în programele ESA. Cei interesați sunt rugați sa menționeze acest lucru în formularul de înregistrare.
Evenimentul va avea loc în ziua de 29 iunie 2012 începând cu ora 09:30 la Biblioteca Academiei Române în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu, Calea Victoriei nr. 125, sector 1, București.
Din motiv organizatorice, cei interesați să participe sunt rugați să se înregistreze la acest eveniment, prin accesarea paginii de web: http://events.rosa-rc.ro/indico/conferenceDisplay.py?confId=12
Data limita pentru înregistrarea la infoday este 27 iunie 2012.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: events2012@rosa.ro .