30 iunie 2020 este Ziua Asteroidului
29, June 2020

Pe 30 iunie este Ziua Internațională a Asteroidului, un eveniment recunoscut de Organizația Națiunilor Unite, ce are scopul de a atrage atenția asupra riscurilor de impact cu asteroizi și metodele prin care Pământul poate fi protejat. Evenimentul a fost stabilit în această zi în amintirea impactului unui asteroid cu Pământul produs în Tunguska, Siberia, în 1908, cel mai puternic din istoria recentă.

Cu această ocazie, vor avea loc o serie de evenimente online, inclusiv în România.

Astfel, cosmonautul roman Dumitru Dorin Prunariu, președinte de onoare al Agenției Spațiale Române (ROSA), participă la emisiunea „Noi și Cerul” la Columna TV România, alături de alți invitați din domeniul științelor spațiului.

De asemenea, Astroclubul București organizează o conferință tematică ce va putea fi urmărită live începând cu ora 19.30.

Ziua Asteroidului este un program educațional și de conștientizare dinamic, menit să inspire lumea în privința asteroizilor, să explice rolul acestora în formarea Universului, cum le putem folosi resursele, cum pot asteroizii să faciliteze explorarea și cum ne putem proteja planeta de impacturile cu asteroizi. Ziua Asteroidului este un program coordonat de Asteroid Foundation, o organizație non-profit din Luxemburg.

Informații suplimentare sunt disponibile aici.

Credit imagine: Ziua Asteroidului