Sunt aşteptate propuneri de experimente pentru competiţia Spin Your Thesis! 2016
4, septembrie 2015

Până pe 15 noiembrie, studenții din țările membre ESA – inclusiv România – și din Statele Cooperante sunt invitaţi să prezinte propuneri de experimente pentru cea de-a şaptea ediţie a campaniei Spin Your Thesis!, planificată pentru perioada octombrie – noiembrie 2016. 

Patru echipe formate din până la patru studenţi care efectuează studii de licență, masterat sau doctorat vor fi selectate pentru a-şi efectua experimentele în condiții de hipergravitaţie, folosind Centrifuga cu Diametru Larg (Large Diameter Centrifuge (LDC) a Agenţiei Spaţiale Europene, care se află la Centrul European de Cercetare și Tehnologie al ESA (European Space Research and Technology Centre – ESTEC) în Noordwijk, Olanda.

În timpul programului SYT, studenţii vor avea acces nu numai la facilităţi de cercetare de ultimă generaţie, dar vor primi, de asemenea, un feedback valoros din partea ESA și a experților ELGRA. SYT le oferă participanţilor, de asemenea, oportunitatea de a lucra într-un mediu internațional și de a comunica cu alți studenți. Experiența acumulată poate reprezenta un avantaj important în CV-ul studenţilor și le poate crește șansa de a fi selectaţi pentru viitoare oportunități profesionale.

Propunerile primite vor fi evaluate de o comisie formată din experţi, care va selecta echipele câștigătoare. Echipele selectate pentru a participa la SYT 2016 vor fi susținute de Biroul Educație al ESA și ingineri LIS şi, în plus, vor avea posibilitatea de a fi instruite de către un membru al Asociației Europene de Cercetare Low Gravity (ELGRA).

Biroul de Educație al ESA va oferi sprijin financiar pentru a acoperi o parte din costurile de campanie (călătorie și cazare) și hardware-ul pentru dezvoltarea experimentului.

O privire de ansamblu asupra programului SYT este disponibilă aici.

Instrucțiuni privind modul de aplicare la SYT 2016 sunt disponibile aici. Pentru mai multe informaţii vă rugăm să trimiteţi un e-mail la: spinyourthesis @ esa.int.

Credit imagine: ESA