Domnul Virgiliu Pop, Cercetător Ştiinţific în cadrul Agenţiei Spaţiale Romane, a primit premiul I pentru cea mai bună lucrare şi prezentare în cadrul Simpozionului Internaţional pentru Reducerea Impactului şi Explorarea Asteroizilor (Internaţional Symposium on Asteroid Mitigation and Exploration). Simpozionul s-a desfăşurat între 4-6 Aprilie a.c. la College Station, SUA, şi a fost găzduit de către Texas A&M University, reunind experţi internaţionali din domeniile explorării spaţiului cosmic şi al apărării Terrei împotriva potenţialelor pericole care vin din partea asteroizilor.
Lucrarea domnului Pop, „Legal Considerations on Asteroid Exploitation and Deflection” (Aspecte juridice ale exploatării bogăţiilor asteroizilor şi a apărării împotriva potenţialelor pericole reprezentate de aceştia) vizează ambele aspecte discutate la conferinţă. „Asteroizii sunt atât o sursă de bogaţii minerale, cât şi un pericol pentru viaţa pe Terra” a declarat domnul Pop, specialist în drept internaţional spaţial şi cercetător ştiinţific, din anul 2007, la Agenţia Spaţială Romană. „De-a lungul timpului, omenirea a ştiut să îmblânzească natură, să pună stăvilar apelor învolburate exploatându-le astfel potenţialul energetic, să-şi facă din duşmani, aliaţi. Asteroizii, prin faptul de a fi atât un câmp minat, cât şi o vastă mina de bogaţii nepreţuite, se încadrează ideal în această imagine ” iar omul va reuşi să-i îmblânzească şi să se bucure de bogăţia lor” a continuat domnul Virgiliu Pop.
Domnia sa considera că, pentru aceasta, este nevoie de facilitarea accesului firmelor private în spaţiul cosmic şi de putinţa afirmării dreptului de proprietate în spaţiu: „O dată lăsate să exploateze bogăţiile spaţiului pentru profit, firmele private vor cataloga asteroizii periculoşi mult mai bine decât orice organism guvernamental, iar prin exploatarea lor vor reuşi să reducă ” dacă nu chiar să elimine pericolul reprezentat de către aceştia.
Luna viitoare, România se va afla din nou în centrul comunităţii ştiinţifice, găzduind, între 9-12 Măi, Conferinţa pentru Apărare Planetară – De la Ameninţare la Acţiune (2011 IAA Planetary Defense Conference: From Threat to Action). Conferinţa, care se va desfăşura la Bucureşti sub egida Academiei Internaţionale pentru Astronautică şi sub patronajul Agenţiei Spaţiale Romane, va examina, la rândul său, pericolele reprezentate de către asteroizi şi cele mai potrivite metode de combatere ale acestora.
{phocagallery view=category|categoryid=21|limitstart=0|limitcount=0|displaydetail=0|displaydownload=0}