Şcoala Internaţională de Vară ESA/JRC pe tema GNSS, Barcelona, 31 august – 10 septembrie 2015
21, aprilie 2015

Agenția Spațială Europeană (ESA), în colaborare cu Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC) al Comisiei Europene organizează ediția de anul acesta a Școlii Internaționale de Vară cu tema Sisteme de radionavigatie prin satelit (Global Navigation Satellite System – GNSS) în Barcelona, Spania, în perioada 31 august – 10 septembrie 2015.

Organizatorii urmăresc scopul de a oferi participanților o imagine de ansamblu asupra navigației prin satelit, pornind de la prezentarea segmentelor unui sistem GNSS, a semnalelor acestora, prelucrarea observațiilor și în cele din urmă modalitățile de obținere a poziției.

În cadrul evenimentului, oameni de știință de renume internațional și specialiști vor oferi prelegeri privind drepturile de proprietate intelectuală (Intellectual Property Rights – IPR) și brevete, precum și exerciții practice și muncă de laborator. Viitorul sistemelor de comunicații prin satelit va fi, de asemenea, discutat, și se va pune accent puternic pe dezvoltarea unui proiect de grup folosind idei inovatoare care să acopere toate aspectele, de la idee, plan de afaceri, realizare tehnică până la comercializarea produsului sau a serviciului.

Programul este deschis pentru studenții cu diplomă (la prima diplomă universitară), candidații doctoranzi, cercetătorii debutanți și tinerii profesionişti dispuşi să îşi lărgească cunoștințele.

Următoarele categorii de participanții se pot înscrie la Şcoala de Vară ESA:

  • Absolvenți (mai mult de 3 ani de studii)
  • Doctoranzi și cercetători post-doctorali (< 35 ani)
  • Ingineri tineri și profesioniști din industrie și agenții (< 35 ani)

Formularul de înregistrare on-line este disponibil aici.

Numărul de participanți este limitat la 50.

Evenimentul este organizat de ESA și Centrul Comun de Cercetare (JRC) în colaborare cu Universitatea Stanford, Institutul Superior de Aeronautică şi Spaţiu (Institut Supérieur de l’Aeronautique et de l’Espace – ISAE), Toulouse, Universitatea de Tehnologie din Graz, Universitatea FAF din Munchen alături de Organizatorul Local, Universitatea Politehnică din Catalunya (UPC), și este sprijinit de Consiliul Local din Barcelona, Spania.

Mai multe informații privind programul detaliat sunt disponibile aici.

În imagine: staţia TTC (Galileo Telemetry, Tracking and Command) din Kiruna, Suedia. Credit: ESA/Fermin Alvarez Lopez