Programul de navigație prin satelit NAVISP (Navigation Innovation and Support Programme)
17, iulie 2023
Image credit: ESA
Image credit: ESA

Lansat în anul 2016, programul NAVISP are drept scop facilitarea și susținerea generării de propuneri inovative în domeniul navigației prin satelit/PNT (Positioning, Navigation, Timing), prin implicarea statelor membre și a industriei acestora, ținând cont de coordonarea cu instituțiile Comisiei Europene. Aflat de la finalul anului 2022 în cea de-a treia etapă, programul NAVISP este structurat în următoarele trei componente:


Coooperare – ESA – Programe opționale

NAVISP Element 1- Inovare în navigația prin satelit

Această componentă a programului are drept scop dezvoltarea de concepte, tehnici, tehnologii și sisteme inovative legate de sistemele de navigație prin satelit și de sectorul PNT, de-a lungul întregului lanț valoric. Modul de participare la această componentă este prin licitație competitivă, tematicile competițiilor fiind direcționate către o problemă sau oportunitate specifică din domeniul PNT, identificată de ESA;

Coooperare – ESA – Programe opționale

NAVISP Element 2- Competitivitate în domeniul PNT

Această componentă își propune menținerea și îmbunătățirea capacităților și competitivității industriei statelor participante pe piața globală a navigației prin satelit și, mai larg, a tehnologiilor și serviciilor PNT. În cadrul acestui element sunt sprijinite inițiativele actorilor industriali, activitățile fiind cofinanțate între ESA și actorii industriali. Participarea este posibilă prin intermediul unui apel deschis permanent;

Coooperare – ESA – Programe opționale

NAVISP Element 3- Suport pentru Statele Membre

NAVISP Element 3 are ca obiectiv susținerea strategiilor naționale PNT, oferind sprijin la nivel de țară și, eventual, pe domeniu, pentru dezvoltarea și promovarea produselor, aplicațiilor și serviciilor bazate pe GNSS și, mai larg, pe sisteme PNT. Se dorește în acest mod stimularea cooperării naționale și internaționale.NAVISP: https://navisp.esa.int/