Invitație pentru Mass Media
10, iulie 2010

Survolarea asteroidului Lutetia de catre sonda spațială Rosetta la data de 10 Iulie 2010.

Media este invitată la Centrul de Operații Spațiale al Agenției Spațiale Europene de la Darmstadt, Germania, pentru a urmări survolarea asteroidului Lutetia de către sonda spațială Rosetta la data de 10 Iulie, între 18:00-23:00 ora locală. Primele imagini ale asteroidului vor fi făcute publice la miezul nopții, experții fiind disponibili pentru interviuri.

Rosetta se află în curs spre destinația sa principală, Cometa 67P/ Churyumov-Gerasimenko, la care va ajunge în anul 2014. Sâmbătă, 10 Iulie 2010, sonda spațială va survola asteroidul Lutetia, aceasta fiind prima data cand asteroidul în cauza este vizitat de către un mesager robotic al umanității.

Aceasta este o etapă foarte importantă a misiunii Rosetta – începută în anul 2004 – și marchează o ocazie rară de a observa un corp primitiv precum acest asteroid.

Lutetia este al doilea asteroid studiat în cursul misiunii sondei Rosetta, la data de 5 Septembrie 2008 aceasta trecând la 800 km de asteroidul Steins. De aceasta dată, Rosetta se va apropia la 3200 de kilometri de asteroidul Lutetia, date fiind dimensiunile sale mai mari și necesitatea de a-l cuprinde în totalitate în campul sau vizual. Survolul va permite doua ore de observații, sonda spațială transmitând imediat imagini către Terra, care vor fi date publicității în aceeași seară.

Dupa „întâlnirea” cu Lutetia, urmatoarele activități științifice ale sondei Rosetta vor fi observarea destinației sale finale, cometa Churyumov-Gerasimenko începând cu luna  mai 2014 timp de 18 luni și asolizarea unei mini-sonde în noiembrie 2014.

Misiunea Rosetta și studiul asteroizilor Lutetia și Steins, ca și al cometei 67P/ Churyumov-Gerasimenko, sunt importante în contextul apărării planetare împotriva posibilelor catastrofe de natura cosmică pe care le pot cauza corpurile NEO (Near-Earth Objects), precum și pentru elucidarea misterelor formării sistemului nostrum solar.

Mai multe detalii despre misiune și despre acreditările de presa sunt disponibile la adresele:

www.esa.int/esaCP/SEMC5YOZVAG_index_0.html

www.esa.int/rosetta