Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții români interesați de o carieră în domeniul spațial să participe la cea de-a doua ediție a cursului de pregătire ”Ladybird guide to spacecraft operations” organizat de Academia ESA în perioada 19 – 22 septembrie 2017, la Centrul de Educație și Pregătire al Academiei ESA din Redu, Belgia.
Cursul este recomandat pentru studenți, masteranzi și doctoranzi care au cunoștințe de bază de fizică și sunt interesați să acumuleze experiență în toate disciplinele implicate în operațiunile spațiale. Termenul limită pentru înscrieri este 31 iulie 2017 23:59 CEST (00:59 ora locală a României).
Cursul va consta din lecții formale, dar și activități care pun accent pe interacțiunea dintre participanți și va fi susținut de un expert ESA de la Centrul European de Operațiuni Spațiale (ESOC) din Darmstad, Germania.
”Dacă-ți dorești să înțelegi cu adevărat cum funcționează o navă spațială, acesta este cursul potrivit pentru tine. Acesta parcurge toate subsistemele în așa fel încât poți înțelege care sunt legăturile dintre tot ce există pe o navetă spațială. Este oportunitatea perfectă pentru oricine este interesat să lucreze în industria spațială”, a declarat un student la inginerie român care a participat la cursul de anul trecut.
Pot participa la acest curs studenții care urmează cursuri universitate legate de inginerie sau știință, cu vârsta între 18 – 32 ani, cetățeni ai unui Stat Membru sau Asociat ESA.
Pentru a se înscrie, studenții trebuie să completeze acest formular online și să trimită o scrisoare de motivație, CV-ul, o scrisoare de recomandare și o copie după fișa matricolă.
Mai multe detalii despre cursul de pregătire pot fi accesate aici.
Credit imagine: ESA