Înscrieri deschise pentru ateliere de robotică și automatizare dedicate cadrelor didactice de la nivel primar
21, februarie 2018

Agenția Spațială Română (ROSA) invită cadrele didactice din România care predau materii STEM la nivel primar să se înscrie la două workshop-uri de robotică și automatizare ce vor avea loc în lunile mai și iunie la centrul ESEC al ESA din Belgia. Termenele limită pentru înscriere sunt 9 aprilie și respectiv 20 aprilie 2018.

Primul atelier de robotică și automatizare va avea loc pe 22 – 23 mai, iar cel de-al doilea va avea loc pe 4 – 5 iunie.

Pe parcursul celor două zile, profesorii vor învăța cum să folosească concepte de robotică spațială și automatizare (Raspberry Pi) în contextul unor materii curriculare cum ar fi fizica și tehnologia. De asemenea, aceștia vor descoperi și folosi noi instrumente și metode bazate pe cercetare pentru predarea și învățarea materiilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) la școală.

Învățând din misiunile spațiale ESA, participanții vor afla care sunt diferitele tipuri de expertiză și abilități necesare pentru a realiza un proiect spațial de succes și vor primi sugestii despre posibilele cariere în domeniul științei și tehnologiei.

Pe parcursul atelierelor, cazarea, masa și transportul local vor fi organizate, rezervate și plătite de Biroul pentru Educație al ESA. De asemenea, cheltuielile de călătorie în Belgia vor fi acoperite până la suma de 200 de euro pentru fiecare profesor.

Mai multe detalii legate de înscrieri și workshop-uri pot fi accesate aici.

Credit imagine: ESA