ECS Workshop
12, septembrie 2001

Cel de-al doilea acord semnat între Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în octombrie 1999 deschide perspectivele iniţierii unor colaborări în domeniul industrial între România şi respectivul organism European.

În acest context, ASR împreună cu ESA au organizat mai multe manifestari cu participare internatională, dintre care menţionam „ESA – Romania Space Industry Workshop”, care s-a bucurat de o participare largă din partea organizaţiilor de cercetare, industriei și instituţiilor administratiei publice interesate. Rezultatele acestor manifestari plasează România pe un loc de frunte în procesul de aderare deplină la Agenţia Spaţială Europeană, împreuna cu Cehia, Polonia şi Ungaria. Aderarea la ESA are ca rezultat deschiderea unei pieţe de export de înalta tehnologie în Comunitatea Europeană în valoare anuală de 15-25 mil. euro.

În vederea demarării programului de aderare, ESA organizează la sediul său din Paris, în zilele de 12 si 13 septembrie 2001 un workshop la care participă organizaţii interesate din cele patru ţări candidate. Documente referitoare la programul întâlnirii (fisier .doc, 21kb) şi programul ECS de aderare graduală la ESA (fisier .ppt, 49kb) se găsesc pe pagina de web a ASR www.rosa.ro sau pot fi obţinute în copie de la sediul Agenţiei.

Va rugăm să desemnaţi un număr de reprezentanţi ai organizaţiei dumneavoastră în vederea participării la această importantă manifestare, cu menţiunea ca fiecare instituţie îsi va acoperi cheltuielile de deplasare. Nu se percepe taxă de participare.

Va rugăm să ne transmiteti cât mai urgent lista participanţilor propusi, în atenţia dl. dr. Marius-Ioan Piso, directorul executiv al ASR şi reprezentantul României pentru relaţia cu Agenţia Spaţială Europeană (tel. 6504222, 6504619, fax 3128804, e-mail mpiso@rosa.ro).