În perioada 8 – 11 august 2019, ESERO România organizează două cursuri de iniţiere în ştiinţe spaţiale, adresate cadrelor didactice din învăţământul secundar (gimnazial și liceal), care se vor desfăşura la pensiunea “Popasul Iancului”, Mărișel, județul Cluj. Termenul limită pentru înscrieri este 29 iulie 2019.
Cursurile se vor desfășura în aceeași perioadă și vor avea două tematici principale:
- Științe și tehnologii spațiale, cursul fiind adresat în principal profesorilor de matematică și fizică;
- Astrobiologie și științe spațiale, cursul fiind adresat în principal profesorilor de biologie, chimie și geografie.
O parte din curs va fi comună, reunind ambele grupe, iar alte componente ale cursului se vor desfășura în sesiuni paralele cu tematică specifică celor două grupe: tehnologii spațiale / robotică – pentru grupa de matematică-fizică, respectiv astrobiologie pentru grupa de biologie, chimie și geografie.
Cursul are scopul de a le oferi participanţilor cunoştinţele necesare pentru a atrage elevii din învăţământul secundar către materiile STEM (știinţă, tehnologie, inginerie, matematică), prin intermediul fascinaţiei prezentate de către spaţiul cosmic.
Candidații vor trebui să demonstreze competenţă, precum şi interesul de a disemina cunoştinţele şi experienţa dobândită în cadrul cursului către elevii lor, precum şi către alţi profesori din localitatea de domiciliu, pentru a atrage cât mai mulţi elevi către astronomie, ştiinţe / tehnologii spaţiale şi materii STEM. Selecţia participanţilor va ţine cont şi de o cât mai echitabilă distribuţie geografică în cadrul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României.
Mai multe informații sunt disponibile aici.
Credit imagine: ESERO România