Curs de iniţiere în activităţi şi tehnologii spaţiale pentru profesorii de matematică şi fizică, Mărişel, 31 august – 3 septembrie 2015
11, august 2015

Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România) organizează în perioada 31 august – 3 septembrie 2015 un curs de iniţiere în activităţi şi tehnologii spaţiale dedicat profesorilor de matematică şi de fizică din învăţământul gimnazial sau liceal din România.

Cursul se va desfăşura la Mărişel, în judeţul Cluj, şi are ca scop folosirea spaţiului cosmic ca un context atractiv pentru predarea materiilor STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Persoanele interesate să participe se pot înscrie până la data de 18 august 2015.

Cursul va aborda subiecte diverse, de la prezentarea ESERO România, birou coordonat de Agenția Spațială Română (ROSA) în cooperare cu Agenția Spațială Europeană (ESA) şi a resurselor educative ale ESA, până la noţiuni de bază de astronomie, sateliţii artificiali ai Pământului, noţiuni de bază ale telecomunicaţiilor spaţiale, CanSat etc.

Participanţii vor lua parte, de asemenea, şi la activităţi practice, cum ar fi recepţia undelor electromagnetice de joasă frecvenţă, transmiterea semnalului vocal prin intermediul unor corzi elastice, utilizarea receptoarelor GPS pentru determinarea orei exacte şi a coordonatelor geografice etc. şi vor avea ocazia de a vizita Centrul de cercetare ştiinţifică şi tehnologică al firmei BITNET CCSS.

Cursul se adresează profesorilor de matematică sau fizică din învăţământul gimnazial sau liceal din România, care vor trebui să demonstreze competenţa precum şi interesul de a disemina cunoştinţele şi experienţa dobândită în cadrul cursului către alţi profesori de liceu sau gimnaziu şi către un număr cât mai mare de elevi, în cadrul unor “cercuri pedagogice” pentru profesori, grupuri de excelentă ale elevilor sau alte organisme similare, pentru a atrage cât mai mulţi elevi către ştiinţe şi tehnologii spaţiale. De asemenea, selecţia participanţilor va ţine cont şi de o cât mai echitabilă distribuţie geografică.

Cursul va avea loc la Pensiunea “Popasul Iancului” Mărişel (www.turismmarisel.ro) şi la Observatorul Astronomic Mărişel, Judeţul Cluj, iar costurile de şcolarizare, cazare în cameră dublă şi masă pentru trei zile – 31 august – 3 septembrie 2015 şi transport dus-întors Cluj-Marisel cu autocar sunt asigurate de către organizatori. Transportul din localitatea de domiciliu până la Cluj şi înapoi este în sarcina participantului.

Profesorii care doresc să candideze pentru a obţine unul dintre cele 20 de locuri disponibile la curs vor completa formularul de înscriere şi îl vor trimite la adresa de e-mail esero [@] rosa [.] ro până la data de 18 august 2015. Candidaţii vor fi informaţi în legătură cu selecţia la data de 20 august 2015.

Formularul de înscriere la curs este disponibil aici.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial ESERO România.

Despre ESERO România

Lansat în mai 2014 ca urmare a unui parteneriat între Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA), ESERO România face parte dintr-o rețea europeană prezentă la momentul actual în 12 țări de pe continent.

ESERO este un proiect inițiat de către ESA cu scopul de a folosi fascinația pe care o prezintă domeniul spațial pentru a încuraja predarea și învățarea de materii STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) în școlile europene primare și secundare.

Prin acest centru, ROSA și ESA doresc să răspundă nevoilor educaționale specifice din România, astfel încât tinerele generații să fie încurajate către o carieră din domeniile STEM.