Consiliul Ministerial ESA, 1-2 decembrie 2016, Elveția
8, decembrie 2016

În perioada 1-2 decembrie, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, Președinte și Director Executiv al Agenției Spațiale Române (ROSA), a participat la Consiliul Ministerial (CM16) al Agenției Spațiale Europene (ESA), în Lucerna, Elveția. Delegația română la CM16 a fost condusă de Dl. Ioan Ursu, Subsecretar de Stat al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Patru rezoluții au fost adoptate la summit: Către Spațiu 4.0 pentru un Spațiu Unit în Europa; Nivelul de Resurse pentru Activitățile Obligatorii ale Agenției 2017-2021; CGS (Centrul Spațial Guyana) (2017-2021); Programele ESA. În plus, o Rezoluție pentru înființarea “Marii Provocări ESA” a fost aprobată în Consiliu obișnuit ESA pe 30 noiembrie.

Miniștrii responsabili de activitățile spațiale din cele 22 de State Membre ESA plus Slovenia și Canada au alocat € 10.3 miliarde pentru activități și programe spațiale, în baza viziunii unui Spațiu Unit în Europa în era Spațiu 4.0.

Suma alocată poate fi împărțită pe obiective după cum urmează:

– Maximizarea integrării activităților spațiale în societatea și economia europeană: € 2.5 mld
– Dezvoltarea unui sector spațial european competitiv la nivel mondial: € 1.4 mld
– Asigurarea autonomiei Europei în accesarea și utilizarea spațiului într-un mediu sigur: € 1.8 mld
– Elemente de bază: excelența în științe spațiale și tehnologie: € 4.6 mld.

Aceeași sumă poate fi împărțită și pe familii de programe: (M€ la nivelul 2016)

– Observarea Pământului 1370 (până în 2025)
– Telecomunicații 1280 (până în 2024)
– Radio-navigație 69 (până în 2021)
– Explorare 1452 (până în 2021)
– Prodex (suport în Programul Științific) 172 (până în 2021)
– Lansatoare 1611 (până în 2023)
– Siguranța în spațiu 95 (până în 2022)
– Tehnologie 445 (până în 2022)
– Știință, Cercetare și Dezvoltare – Activități Obligatorii ESA 3813 (până în 2021)

Total: € 10.3 miliarde

Nivelul ridicat de contribuții demonstrează încă o dată că Statele Membre ESA consideră spațiul ca fiind o investiție strategică și atractivă, cu o valoare socio-economică mare. Acesta subliniază și faptul că ESA este Agenția Spațială Europeană capabilă să le direcționeze investițiile în așa fel încât să poată răspunde nevoilor regionale, locale și Europene într-un mod eficient.

În timpul declarației sale de la summit, Dl. Ioan-Ursu, Subsecretar de Stat al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, a prezentat dezvoltarea activităților spațiale din România de la ultimul consiliu la nivel ministerial și a comunicat susținerea României în adoptarea Rezoluției pentru Nivelul de Resurse.
Dl. Ursu a subliniat faptul că România recunoaște activitățile pentru cercetare, tehnologie și dezvoltare spațială ca fiind o zonă strategică importantă, dar și un domeniu ce poate dezvolta alte sectoare. Acesta a apreciat performanța Agenției Spațiale Române (ROSA) în domenii de cercetare-dezvoltare extrem de relevante, cât și în dezvoltarea aplicațiilor pentru securitate spațială, dar și pentru inițiativele sale valoroase și acțiunile competente din cadrul ESA, dar și din alte contexte.

“În ultimul deceniu am stabilit o serie de nișe de competență și capacități, iar angajamentele programatice sunt sincronizate cu dorințele, nevoile și capabilități noastre curente. Îmi face o deosebită plăcere sa menționez faptul că programele ESA au angrenat mai mult de 400 de specialiști și mai mult de 60 de organizații din țara noastră”, a declarat Dl. Ursu.

Miniștrii responsabili de activități spațiale și-au exprimat susținerea pentru viziunea Directorului General al ESA legată de spațiul în Europa și pentru rolul și dezvoltarea ESA: acum era Spațiu 4.0 poate începe prin angajamentul ESA de a informa, inova, interacționa și inspira.

Miniștrii au decis ca următorul Consiliu la nivel ministerial să aibă loc la finalul anului 2019, în Spania, sub conducerea lui Luis de Guindos, Ministru al Economiei, Industriei și Competitivității.

Credit imagini: ESA  

2016 12 ESA CM16 B

2016 12 ESA CM16 C