Congresul Astronautic Internațional (IAC) – primele înscrieri până pe 30 iunie
27, iunie 2017

Cea de-a 68-a ediție a Congresului Astronautic Internațional (IAC), ce va avea ca temă ”Stimularea imaginației, cultivarea inovației și consolidarea securității”, este organizată de către Federația Astronautică Internațională și Asociația Industriei Spațiale. Evenimentul va avea loc în Adelaide, Australia, în perioada 25 – 29 septembrie 2017.

Congresul Astronautic Internațional (IAC) este cea mai importantă întâlnire a comunității spațiale globale în cadrul căreia se discută despre cele mai recente descoperiri în domeniul spațial, participanții beneficiind în același timp de o multitudine de oportunități de socializare cu actuali și potențiali parteneri și clienți.

Primele înregistrări, la preț redus, se pot face până la data de 30 iunie 2017. Perioada principală de înscrieri este între 1 iulie și 20 septembrie 2017, însă există și posibilitatea de înregistrare la fața locului.

Taxa de înregistrare include accesul la toate sesiunile tehnice ale IAC2017, sesiunile plenare și alte evenimente cu vorbitori, o invitație la ceremonia de deschidere, un kit al congresului care include și programul, acces la toate materialele prezentate în cadrul congresului, acces la expoziții și la un anumit număr de vizite tehnice la fața locului.

Aflați mai multe despre eveniment vizitând pagina dedicată IAC2017.

De asemenea, puteți urmări conversația despre eveniment pe rețelele sociale folosind #IAC2017.

Credit imagine: IAC