Cincisprezece echipe din România, calificate în faza a doua a competiției spațiale “Astro Pi”

Cincisprezece echipe de elevi români s-au calificat în faza a doua a competiției spațiale “Astro Pi” organizată de către Agenția Spațială Europeană (ESA). Provocarea lansată tuturor elevilor europeni cu vârsta până la 16 ani este de a proiecta un experiment știintific care poate fi rulat folosind senzorii Astro Pi ai unui computer aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), și de a scrie codul cu care Astro Pi trebuie programat pentru a executa acest experiment.   

Continue reading Cincisprezece echipe din România, calificate în faza a doua a competiției spațiale “Astro Pi”

Consiliul Ministerial ESA, 1-2 decembrie 2016, Elveția

În perioada 1-2 decembrie, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, Președinte și Director Executiv al Agenției Spațiale Române (ROSA), a participat la Consiliul Ministerial (CM16) al Agenției Spațiale Europene (ESA), în Lucerna, Elveția. Delegația română la CM16 a fost condusă de Dl. Ioan Ursu, Subsecretar de Stat al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Continue reading Consiliul Ministerial ESA, 1-2 decembrie 2016, Elveția

Curs pentru viitorii ingineri de telecomunicații spațiale

Biroul de Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA) este în căutarea a 22 de studenți la inginerie, interesați de telecomunicațiile spațiale, pentru a participa la cursul “Ladybird Guide to Spacecraft Communications”. Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții români să aplice la cursul ce va fi susținut în perioada 14-17 februarie 2017, la Centrul de Educație și Pregătire al Academiei ESA din Redu, Belgia.

Continue reading Curs pentru viitorii ingineri de telecomunicații spațiale

Agenția Spațială Română (ROSA) și Administrația Națională pentru Spațiu a Chinei (CNSA) se angajează să-și consolideze colaborarea bilaterală

În noiembrie 2016, reprezentanții Agenției Spațiale Române (ROSA) și ai Administrației Naționale pentru Spațiu a Chinei (CNSA) s-au întâlnit la sediul ROSA, în București, România, pentru a discuta despre consolidarea și extinderea colaborării bilaterale, bazate pe o viziune strategică pe termen lung. Întâlnirea a fost prezidată de Președintele ROSA, Dl. Marius-Ioan Piso, și de Vice-Administratorul CNSA, Dl. Wu Yanhua.

Continue reading Agenția Spațială Română (ROSA) și Administrația Națională pentru Spațiu a Chinei (CNSA) se angajează să-și consolideze colaborarea bilaterală