Institutul Astronomic al Academiei Romȃne şi Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca alături de partenerii internaţionali – Institutul de Mecanică Cerească și de Calcul al Efemeridelor din cadrul Observatorului din Paris, Isaac Newton Group of Telescopes din insulele Canare și Infrared Telescope Facility din insulele Hawaii – au inițiat și derulat o campanie de observații dedicată studierii asteroidului 2004 BL86.
Asteroid geointersector, acesta prezintă un potențial pericol pentru Terra nu doar pentru că ajunge în apropiere de Pământ, dar și pentru că orbita lui este haotică.
Oamenii de ştiinţă români au reuşit pentru prima dată de la descoperirea acestui corp ceresc în 2004 să stabilească proprietăţile sale fizice și mineralogice, odată cu apropierea sa de Pământ în lunile ianuarie și februarie 2015, la doar 1,2 milioane kilometri, ceea ce reprezintă aproximativ de trei ori distanța Pământ – Lună.
Datele de observație obținute începând cu momentul descoperirii asteroidului 2004 BL86, în anul 2004, până în anul 2015 au contribuit la stabilirea elementelor orbitale ale asteroidului, însă proprietățile fizice și mineralogice au fost foarte puțin studiate, diametrul acestui obiect fiind estimat la aproximativ 500 metri cu marjă de eroare destul de mare.
Observațiile fotometrice ale asteroidului 2004 BL86 realizate anul acesta, odată cu apropierea sa de Pământ, au fost obținute în lunile ianuarie și februarie 2015 la Observatorul din Cluj-Napoca și București (Imagine 1). Observații spectroscopice în domeniul vizibil au fost realizate la Centrul de observații la distanţă București aflat în sediul Institutului Astronomic al Academiei Române prin controlarea de la distanță a telescopului Isaac Newton. Cu o apertură de 2,5 metri, acesta se află în insulele Canare. Observațiile spectroscopice în domeniul infraroșu au fost efectuate de la Centrul de observații la distanță din Paris, de unde a fost pilotat telescopul Infrared Telecope Facility cu apertura de 3 metri, localizat în insulele Hawaii.
Analiza datelor de observație a permis obținerea de rezultate legate de parametrii fizici și mineralogici ai asteroidului 2004 BL86, în timp ce datele spectrale au furnizat date cu privire la suprafața asteroidului. Oamenii de ştiinţă romȃni au observat că asteroidul conține minerale bazaltice (Imagine 2), ceea ce duce la concluzia că obiectul este un fragment al unui asteroid diferențiat, cel mai probabil o bucată din crusta unui astfel de obiect. Din corelația strălucirii acestui corp și a mineralogiei sale a fost estimat un diametru realist de aproximativ 300 metri, în concordanță cu măsurătorile radar efectuate în Statele Unite. Analiza datelor fotometrice a permis confirmarea unei perioade de rotație proprii de aproximativ 2,6 ore.
Rezultatele obținute de cercetătorii români vin în sprijinul Programului de „Space Situational Awareness” la care România participă sub coordonarea Agenției Spațiale Române (ROSA) în calitate de Stat Membru al Agenției Spațiale Europene (ESA). SSA reprezinta un efort coordonat pentru a detecta și urmări obiecte pe o orbită în jurul Pământului sau care interestează orbita Terrei, precum și pentru monitorizarea fenomenelor naturale, care ar putea provoca daune sateliților din orbită, infrastructurii de la sol și oamenilor. Mai multe detalii despre activitățile coordonate de ROSA pentru SSA pot fi accesate aici.
Asteroizii sunt corpuri ale Sistemului Solar care orbitează în jurul Soarelui şi au dimensiuni cuprinse între 10 metri și 1000 kilometri, până în prezent fiind descoperite 700 000 de astfel de corpuri, reunite în Catalogul cu asteroizi. Peste 12 000 dintre aceștia intersectează sau se apropie de orbita Pământului şi sunt numiţi generic „asteroizi geointersectori”. Din cauza posibilelor apropieri de Pământ, asteroizii geointersectori precum 2004 BL86 reprezintă un subiect de studiu științific deopotrivă prin prisma pericolului potențial ce îl reprezintă pentru civilizația noastră, cât și prin prisma importanței pe care o pot prezenta pentru dezvoltarea industriilor spațiale și a programelor de zbor interplanetar pentru sondele cu echipaj uman.
Rezultatele științifice ale campaniei de observații dedicate studierii asteroidului geointersector cu orbite haotice 2004 BL86 au fost publicate în luna august 2015 în prestigioasa revistă europeană Astronomy & Astrophysics.
Următoarea situație favorabilă pentru observarea acestui corp va fi în luna ianuarie 2050.
Legendă imagini
Imagine 1. Imaginile astronomice obținute timp de 10 minute cu telescopul de 0,5 metri diametru al Institutului Astronomic al Academiei Române. Imaginile în care s-a mișcat asteroidul 2004 BL86 au fost suprapuse. Imaginea stelelor este reprezentată de punctele luminoase, iar imaginea asteroidului este segmentul de dreaptă oblic din partea dreapta-jos a imaginii, datorită mișcării sale în intervalul respectiv de timp.
Imagine 2. Spectrul compus în domeniul vizibil și infraroșu al asteroidului 2004 BL86. Datele obținute în intervalul spectral 0,4-2,5 microni prezintă două benzi de absorbție tipice mineralelor bogate în siliciu cristalizat sub formă de olivină și piroxen. Comportamentul spectral al suprafeței asteroidului este foarte asemănător cu cel al bazaltului, un indicator al faptului că 2004 BL86 a făcut parte în trecut dintr-un asteroid diferențiat (asteroidul părinte a suferit o segregare în următoarele părți componente: nucleu, mantă și crustă). Analiza mineralogică fină a acestui spectru duce la concluzia că asteroidul 2004 BL86 este o parte din crusta unui asteroid diferențiat.