Directorul general al Agenției Spațiale Europene (ESA), Jan Wörner, și administratorul NASA, Jim Bridenstine, au semnat un acord de colaborare privind prezența europeană în orbită lunară.
Prin acest acord istoric, Statele Membre ESA vor oferi sprijin pentru primul avanpost uman în orbită lunară — Gateway.
Acordul confirmă angajamentul ESA de a furniza cel puțin două module utilitare europene, ce vor furniza electricitate, apă, oxigen și azot navei spațiale Orion — urmând să fie avute în vedere și altele, pe viitor. ESA va primi trei oportunități de zbor pentru trimiterea astronauților europeni spre Gateway.
Gateway va permite explorarea durabilă în jurul Lunii și pe suprafața acesteia, permițând în același timp cercetarea și testarea tehnologiilor și proceselor necesare unei viitoare misiuni pe Marte. În plus, prin acest acord, ESA va contribui la demersul internațional prin construirea habitatului principal de pe Gateway, cunoscut sub numele de I-Hab.
ESPRIT, o a doua contribuție ESA, va asigura comunicații mai bune, realimentarea și o fereastră, asemănătoare observatorului european construit pe Stația Spațială Internațională.
Deși acordul a fost semnat de la distanță din cauza restricțiilor COVID-19, Directorul General al ESA, Jan Wörner, a declarat că implicarea ESA în programul Artemis al NASA a fost rezultatul unui proces care a durat mulți ani.
„De-a lungul celor 20 de ani de prezență umană pe Stația Spațială Internațională, am fost martorii un nivel fără precedent în cooperarea între națiuni. Explorarea spațială durabilă necesită eforturi internaționale coordonate, iar Europa s-a dovedit a fi un partener puternic și de încredere”, a explicat acesta.
Citiți mai multe despre memorandum la acest link.