Agenția Spațială Română (ROSA), în calitate de coordonator național, vă invită să participați la ediția din 2020 a Săptămânii Mondiale a Spațiului (World Space Week — WSW), cel mai mare eveniment public din lume dedicat celebrării spațiului, ce are loc anual, în perioada 4-10 octombrie. Organizațiile și instituțiile din România pot participa la acest eveniment prin desfășurarea de acțiuni de educare și promovare a spațiului, având la bază tema ediției de anul acesta: „Sateliții ne îmbunătățesc viața”.
Participarea la eveniment este deschisă oricărei organizații sau instituții care dorește să promoveze beneficiile explorării spațiului către comunități locale. Activitățile pot fi adresate elevilor, angajaților, reprezentanților guvernamentali sau din mass-media, publicului larg etc.
Pentru a participa, fiecare organizație este invitată să-și adauge evenimentul în calendarul global de acțiuni și să promoveze implicarea în Săptămâna Mondială a Spațiului folosind materialele puse la dispoziție pe website-ul oficial al evenimentului. La final, fiecare organizator va transmite un raport de activitate care va include numărul de participanți, vizibilitatea în media și fotografii din cadrul evenimentelor.
Agenția Spațială Română (ROSA) este coordonatorul național al activităților din România dedicate Săptămânii Mondiale a Spațiului. ROSA a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale.
Despre World Space Week
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat în 1999 că Săptămâna Mondială a Spațiului va avea loc în fiecare an în aceeași perioadă: 4-10 octombrie, aceste date marcând două evenimente: 4 octombrie 1957 – lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spaţiului şi 10 octombrie 1967 – Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.
Evenimentul Săptămâna Mondială a Spațiului este coordonat de către Organizația Națiunilor Unite, cu sprijinul World Space Week Association (WSWA). WSWA conduce o echipă globală de Coordonatori Naționali, care promovează celebrarea Săptămânii Mondiale a Spațiului în propriile țări. În România, evenimentul este coordonat de către Agenția Spațială Română (ROSA).
Începând cu prima ediție, Săptămâna Mondială a Spațiului a crescut în amploare, devenind cel mai mare eveniment public din întreaga lume dedicat celebrării spaţiului.
Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite la acest link.
Credit imagine: WSW