Galileo, sistemul de navigație UE prin satelit, a marcat 1 miliard de utilizatori de smartphone
17, septembrie 2019

Sistemul european de navigație Galileo a ajuns la 1 miliard de utilizatori de telefon, pe data de 10 septembrie, în aceeași zi în care s-au aniversat 15 ani de la înființarea Agenției Europene GNSS (GSA), partenerul UE în operarea sistemului Galileo.

Sistemul oferă servicii de Poziționare-Navigație-Cronometrare din decembrie 2016. Astăzi, 95% din companiile care produc chipuri de navigație prin satelit pentru telefoane smart asigură integrarea cu serviciile Galileo.

Borna de „1 miliard de utilizatori” se bazează doar pe numărul de telefoane smart vândute ce folosesc sistemul Galileo. Numărul real al utilizatorilor este mult mai mare. În Europa, toate noile modele de mașini aprobate pentru lansarea pe piață sunt echipate cu sistemul eCall, ce folosește Galileo pentru a comunica locația vehiculului către serviciile de urgență. Începând din acest an, Galileo este integrat și în tahografele digitale ale camioanelor — senzorul care înregistrează viteza și distanța — pentru a asigura respectarea limitelor de program ale șoferului și pentru a îmbunătăți siguranța rutieră. 

De asemenea, Galileo furnizează Servicii critice de Căutare și Salvare (SAR — Search and Rescue), reducând timpul necesar pentru a găsi o persoană care deține un transmițător pentru localizare în caz de urgență la mai puțin de 10 minute pe mare, la munte sau în deșert. Datorită Galileo, acuratețea localizării a crescut de la 10 km la mai puțin de 2 km. Pe viitor, sistemul va putea confirma persoanei aflate în pericol ca ajutorul este pe drum.

Totodată, Galileo sprijină autoritățile publice prin Serviciul Public Reglementat, oferind un serviciu criptat robust pentru utilizatorii guvernamentali pe perioada situațiilor de urgență sau de criză, cum ar fi atacuri teroriste, în vederea asigurării continuității serviciilor.

Credit imagine: ESA–G. Porter, CC BY-SA 3.0 IGO