În perioada 2-3 august a avut loc cea de-a 7-a ediţie a Conferinţei dedicate Sistemelor Spaţiale ca Infrastructuri Critice, organizate de Agenția Spațială Română (ROSA) împreună cu Academia Internațională de Astronautică (IAA). Tema din acest an este „Metode, Mijloace, Viabilitate”. Evenimentul a avut loc la Mamaia, România.
Când vine vorba de funcționarea societăților avansate, dependența tot mai mare de sistemele spațiale le plasează pe acestea din urmă în zona infrastructurii critice, a cărei perturbare sau distrugere poate genera daune de lungă durată. În acest context, obiectivul evenimentului este să aducă la aceeași masă experți din domeniul spațial pentru a construi o înțelegere comună și clară a modurilor în care acțiunile pe termen scurt și lung legate de spațiu ar trebui să fie conturate, pentru a fi în beneficiul tuturor actorilor implicați.
Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA) a susținut prezentarea de deschidere a conferinței și a prezentat mai târziu concluziile UNISPACE+50, Summitul Spațial Global al Națiunilor Unite ce a avut loc în perioada 18-21 iunie, la Viena.
La sesiunea de deschidere au participat: Dl Toma-Florin Petcu, Președintele al Subcomisiei pentru Spațiu, Camera Deputaților și Dna Manuela Catrina, Secretar de Stat, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Printre subiectele prezentare în cadrul evenimentului s-au numărat: aderarea României la Consorțiul EU SST; oportunități de observare a Obiectelor din Apropierea Pământului; proiectul GovSatCom etc.
La eveniment au avut și o masă rotundă pe tema „Tendințe globale și europene cu privire la sistemelor spaţiale ca infrastructuri critice” precum și o discuție dedicată Centrului ROSA pentru infrastructuri spațiale critice.
Credit imagine: ROSA