Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții la cursuri de licență și masterat în domeniul medicinei și cele asociate sănătății, vieții, biomedicinei și științelor biologice să aplice pentru Cursul de Pregătire Fiziologia Umană în Spațiu, ediția 2018, organizat de Birourile pentru Educație și Medicina Spațiului ale Agenției Spațiale Europene (ESA).
Cursul va avea loc în perioada 20 – 24 martie 2018, când studenții selectați vor fi invitați la Centrul de Pregătire și Învățare al Academiei ESA, de la Centrul European pentru Educație și Securitate a Spațiului al ESA (ESEC) din Belgia.
Pe parcursul celor patru zile de curs, studenții vor învăța despre gama de abordări utilizate pentru studierea efectelor fiziologice ale zborului în spațiu, inclusiv simulări și modele la sol ale mediului spațial, cum ar fi odihna la pat (cu capul în jos) pe termen lung și petrecerea iernii în Antarctica.
În plus, studenții vor lucra pe grupe de câte 4 – 5 membri la un mini-proiect, pe care îl vor prezenta celorlalți participanți în ultima zi a cursului.
Studenților de la ESEC li se vor alătura studenții de la Centrul Astronauților Europeni (EAC) din Köln, Germania, care sunt înregistrați în programele partenere ale EAC, cele două centre colaborând prin intermediul videoconferințelor.
Termenul pentru depunerea aplicațiilor este 2 februarie 2018, ora 23:59 pm CET, (00:59 ora locală a României).
Cei care doresc să aplice trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 32 de ani, să fie cetățeni ai unui Stat Membru sau Asociat ESA, să fie înscriși la cursuri de zi de licență sau de masterat (sau echivalente) într-o universitate, în anul 2017 – 2018, și să studieze medicina, alte domenii asociate sănătății, vieții, biomedicinei sau științelor biologice.
ESA va acoperi costurile legate de cazare și masă, precum și o sumă de până la 200 de euro pentru cheltuielile de deplasare la Redu, în Belgia.
Pentru informații suplimentare puteți accesa această pagină.
Credit imagine: ESA