Săptămâna Mondială a Spațiului, ediția 2017
4, august 2017

Agenția Spațială Română (ROSA), în calitate de coordonator național, vă invită să participați la ediția din 2017 a Săptămânii Mondiale a Spațiului (WSW), cel mai mare eveniment public din lume dedicat celebrării spațiului, ce are loc anual în perioada 4 – 10 octombrie. Organizațiile și instituțiile din România pot participa la acest eveniment prin desfășurarea de acțiuni de educare și promovare a spațiului, având la bază tema ediției de anul acesta – ”Explorând Noi Lumi în Spațiu”.

”Săptămâna Mondială a Spațiului este o oportunitate prin care putem arăta publicului larg cum contribuie acțiunile de explorare a spațiului la îmbunătățirea condiției umane. În plus, este contextul ideal prin care putem atrage tânăra generație către domeniul științei și tehnologiei. 

Este nevoie de un efort concertat pentru a ajunge la cât mai multe comunități locale, de aceea vă adresez invitația de a participa la acest eveniment în număr cât mai mare și cu acțiuni cât mai diversificate”, declară Virgiliu Pop, cercetător al Agenției Spațiale Române (ROSA) și responsabil pentru educație.

Participarea la eveniment este deschisă oricărei organizații sau instituții care dorește să promoveze beneficiile explorării spațiului către comunități locale. Tipurile de activități sunt la alegerea organizatorilor și pot fi: expoziții, dezbateri publice, conferințe, festivaluri, proiecții de filme și nu numai. Evenimentele ar trebui să reflecte tematica ediției de anul acesta, ”Explorând Noi Lumi în Spațiu”, ce se concentrează pe identificarea următoarelor obiective de explorare spațială: Luna, planeta Marte sau și mai departe. Activitățile pot fi adresate elevilor, angajaților, reprezentanților guvernamentali sau din mass-media, publicului larg etc.

Pentru a participa, fiecare organizație este invitată să-și adauge evenimentul în calendarul global de acțiuni și să promoveze implicarea în Săptămâna Mondială a Spațiului folosind materialele puse la dispoziție pe website-ul oficial al evenimentului, printre care și hashtagul evenimentului #WSW2017. La final, fiecare organizator va transmite un raport de activitate care va include numărul de participanți, vizibilitatea în media și fotografii din cadrul evenimentelor.

Agenția Spațială Română (ROSA) este coordonatorul național al activităților din România dedicate Săptămânii Mondiale a Spațiului. Agenția Spațială Română a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale.

„România s-a aflat în repetate rânduri printre țările cu cel mai mare număr de manifestări cu ocazia Săptămânii Mondiale a Spațiului. În 2016, au fost organizate 2.700 de evenimente la nivel global, în 86 de țări, iar 200 dintre acestea s-au desfășurat în România. Sperăm ca și anul acesta să ne bucurăm de un număr mare de activități”, a spus Virgiliu Pop.

***

Despre World Space Week

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat în 1999 că Săptămâna Mondială a Spațiului va avea loc în fiecare an în aceeași perioadă: 4 – 10 octombrie, aceste date marcând două evenimente: 4 octombrie 1957 — lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spaţiului şi 10 octombrie 1967 — Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

Evenimentul Săptămâna Mondială a Spațiului este coordonat de către Organizația Națiunilor Unite, cu sprijinul World Space Week Association (WSWA). WSWA conduce o echipă globală de Coordonatori Naționali, care promovează celebrarea Săptămânii Mondiale a Spațiului în propriile țări. În România evenimentul este coordonat de către Agenția Spațială Română (ROSA).

 
Începând cu prima ediție, Săptămâna Mondială a Spațiului a crescutîn amploare, devenind cel mai mare eveniment public din întreaga lume dedicat celebrării spaţiului.

Credit imagine: WSW