Câștigătorii din România la Competiția Cassini
6, iunie 2016

12 elevi din România au fost desemnați câștigători în cadrul competiției Cassini, “Cercetător Cassini pentru o zi”. Scopul competiției a fost de a introduce elevii în mediul de lucru al oamenilor de știință. La ediția din 2015-2016 s-au înscris peste 900 de elevi.

Competiția, ce se desfășoară la nivel internațional, a fost jurizată de NASA-JPL în Statele Unite ale Americii, în timp ce în Europa, juriul a fost stabilit de ESA. Pentru a intra în această competiție, elevii au trebuit să analizeze trei ținte științifice și să o aleagă pe cea care prezenta cel mai mare interes din punctul de vedere al cercetării spațiale. Elevii și-au argumentat alegerea într-un eseu de 500 de cuvinte.

Pentru competiția din acest an, elevii au putut alege dintre următoarele:

– o imagine cu inelele lui Saturn;
– o imagine prezentând planeta Saturn de la distanță;
– un film scurt despre Tethys, unul dintre sateliții naturali ai lui Saturn.

Elevii înscriși în competiție au putut lucra împreună, în echipe de maxim patru persoane. Câștigătorii etapelor naționale au primit cadouri din partea ESA, iar eseurile lor au fost publicate pe site-ul oficial al instituției.

Câștigătorii din România au fost:

Maria Miruna Solomon;
Daria Ioana Ionescu-Miu;
Ioan Georgescu;
Maria Rotaru;
Ruxandra Stratan;
Mara-Anastasia Isvoranu;
Sorana Maria Ionescu;
Raluca Elena Cruceru;
Roberto Veronel Bulgaru;
Ștefan Morar;
David Gabriel Petrescu;
Lucian George Sandu.

Misiunea Cassini-Huygens a fost lansată în 1997 printr-un proiect comun al NASA, ESA și ASI (Agenția Spațială Italiană). Nava Cassini-Huygens a ajuns la sistemul lui Saturn în 2004, când proba Huygens a aterizat pe cea mai mare lună a planetei, Titan.

Nava Cassini explorează intensiv planeta Saturn, ținând cont de numărul mare de luni ale acesteia, sau numărul de inele formate în jurul planetei. Misiunea Cassini se află la cea de-a doua misiune prelungită, cea mai recentă având scopul de a analiza solstițiul de vară al planetei (mai 2016). Misiunea, denumită “Cassini Solstice Mission”, se va încheia în septembrie 2016.

Credit imagine: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute