Nicolas Mateesco Matte (1913-2016)
25, aprilie 2016

Agenția Spațială Română (ROSA) anunță cu regret trecerea în neființă a Dr. Nicolas Mateesco Matte, pe data de 13 aprilie 2016, la vârsta de 102 ani. Născut în Craiova la data de 3 decembrie 1913, Nicolas Mateesco Matte a contribuit la dezvoltarea și consolidarea dreptului aerian.

Dr. Matte și-a obținut primul doctorat la Universitatea din București (1939) și pe cel de-al doilea în drept internațional la Universitatea din Paris. Între 1951 si 1968, a fost profesor și coordonatorul inaugural al Catedrei de Drept Aerian, care mai târziu a devenit Catedra de Drept Aerian și Spațial, la Universitatea din Montréal.

În 1962 a fost numit profesor invitat la McGill’s Institute of Air and Space Law (IASL). În 1975 a devenit Director de Cercetare la IASL, iar din 1976 este Directorul acestui institut. În această perioadă, Dr. Matte fondează Analele Dreptului Aerian și Spațial, publicația de vârf a institutului. După pensionare în 1991, a fost numit Director Emeritus. Din 1993 devine și Membru de Onoare al Academiei Române.

Dr. Matte a primit numeroase premii de-a lungul carierei sale academice: Premiul International Institute of Space Law al International Astronautical Federation, Premiul Edward Warner oferit de ICAO (echivalentul Premiului Nobel în aviație), pentru a numi doar câteva.

Familia va primi condoleanțele marți, 26 aprilie, de la 18:00 la 21:00 la Côte-des-Neiges Funeral Centre, 4525, Côte-des-Neiges, Montréal, H3V 1E7. Ceremonia funerară va avea loc miercuri, 27 aprilie, la 13:30 la Capela Sacré-Coeur de la Basilica Notre Dame, 424, rue St-Sulpice, Montréal, H2Y 2V5. O recepție omagială va fi organizată miercuri, 27 aprilie, de la 15:00 la 19:00 la McGill’s Faculty Club, 3450, McTavish Street, Montréal, H3A 0E5.

În loc de flori, sunteți invitați să faceți o donație către Bursa Nicolas Mateesco Matte de la Facultatea de Drept a Universității McGill sau către Fundația Nicolas M. Matte de la Facultatea de Drept a Universității din Montréal.

Sursă imagine: Universitatea McGill