O duzină de Galileo: 12 sateliţi se află acum pe orbită
18, decembrie 2015

Drumul spre a trimite pe orbită propriul sistem de navigaţie prin satelit al Europei a continuat să avanseze odată cu lansarea celei mai noi perechi de sateliţi Galileo, dublând numărul de sateliţi aflaţi în spaţiu în doar nouă luni.

Sateliţii Galileo 11 şi 12 au fost lansaţi împreună la ora 13:51 CET ora României la bordul unei rachete Soyuz din Guiana Franceză.

Cea de-a şasea lansare Galileo a fost o operaţiune ca la carte: toate treptele Soyuz s-au desfăşurat conform planului, culminând cu momentul în care treapta superioară a fregatei Soyuz a trimis sateliţii gemeni pe orbită la aproape 23 500 km altitudine, după aproximativ 3 ore şi 48 de minute de la lansare.

“Odată cu lansarea de astăzi, Europa şi-a dublat numărul de sateliţi aflaţi pe orbită în doar nouă luni”, a spus Jan Woerner, Director General al ESA.

“Împreună cu staţiile la sol aflate pe tot globul, acest moment aduce finalizarea sistemului Galileo la un orizont apropiat. Serviciile iniţiale Galileo sunt programate să înceapă în următorul an, ceea ce dovedeşte importanţa acestei investiţii bine gândite”.

“Performanţa excelentă a acestor sateliţi, după cum a fost măsurată de la sol, îi permite Europei accesul în categoria furnizorilor de servicii de navigaţie prin satelit din toată lumea”, a remarcat Didier Faivre, Directorul ESA al Programului Galileo şi al Activităţilor legate de Navigaţie.

“Producţia, testarea şi lansarea sateliţilor care au mai rămas continuă acum fără probleme, conform planului.”

“Apoi, după vacanţă de vară din 2016, ritmul de trimitere a sateliţilor pe orbită va creşte, odată cu primul dintre cele trei lansatoare Ariane personalizate, care va purta pe orbită patru în loc de doi sateliţi în cadrul unei singure lansări”.

Luna aceasta va avea loc cea de-a 10-a aniversare a lansării primului satelit de navigaţie al Europei: GIOVE-A, pe 28 decembrie 2005. Acesta a securizat frecvențele rezervate pentru Galileo, a strâns date cu privire la condiţiile întâlnite pe orbită la altitudini medii şi a testat hardware în zbor.

Despre Galileo

Galileo este propriul sistem global de radionavigaţie prin satelit al Uniunii Europene, constând în 30 de sateliţi şi infrastructura lor la sol.

Etapele de definire, dezvoltare şi Validare-pe-Orbită (In-Orbit Validation) au fost realizate de către ESA şi co-finanţate de către ESA și Comisia Europeană. Această etapă a creat o mini constelaţie de patru sateliţi şi un segment la sol de dimensiuni reduse, dedicat validării conceptului de ansamblu.

Faza de Capacitate Operaţională Deplină (Full Operational Capability – FOC) este finanţată în întregime de către Comisia Europeană. CE şi ESA au semnat un acord de delegare prin care ESA acţionează ca agent de proiectare şi achiziţii publice în numele Comisiei.

Aflaţi mai multe informaţii despre Galileo de aici.

Credit imagine: ESA/CNES/ARIANESPACE–Optique Video du CSG-S. Martin