Agenția Spațială Română (ROSA) participă la cel de-al 66-lea Congres Internațional de Astronautică, 12-16 octombrie, Ierusalim, Israel
12, octombrie 2015

Agenția Spațială Română (ROSA) participǎ în perioada 12-16 octombrie la cel de-al 66-lea Congres Internaţional de Astronautică, desfăşurat în Ierusalim, Israel şi organizat de Federaţia Internaţională de Astronautică (International Astronautical Federation – IAF), alături de gazda locală de anul acesta, Agenţia Spaţială din Israel.

ROSA este prezentă la eveniment cu un stand expoziţional şi printr-o delegaţie compusă din Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, Preşedinte şi Director Executiv al Agenţiei Spaţiale Romȃne (ROSA), dnul. Dumitru Dorin Prunariu, Preşedintele de onoare ROSA, precum şi alţi cercetători ROSA.

Tema congresului din acest an este Spaţiul: Poarta către viitorul omenirii (Space – The Gateway for Mankind’s Future). Spațiul reprezintă o entitate fără suveran, care aparţine tuturor, fără frontiere sau limite, o platformă pentru crearea excelenței în viitor și a avantajului economic. Explorarea spațială permite omenirii să înțeleagă mai bine crearea planetei Pământ, a Universului, și cum să folosească beneficiile furnizate de spaţiu pentru a păstra planeta Pământ în siguranță și înfloritoare.

Preşedintele ROSA, Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, a participat la masa rotundă a șefilor de agenții spațiale pe tema Schimbărilor climatice și gestionarea dezastrelor, alături de Prof. Isaac Ben (International Securty Academy – ISA, Israel), Dr. Jean-Yves Le Gall (Centre national d’études spatiales – CNES), Dr. Johann-Dietrich Woerner (ESA), Dr. Seidu Oneilo Mohammed (National Space Research and Development Agency of Nigeria), Dr. Gerrit Nieuwpoort (Netherlands Space Office – NSO), Dr. Francisco Mendieta Jimenez (Mexican Space Agency – MSA) şi Dr. Madhavan Nair (moderator).

Mai mulți cercetători de la Agenția Spațială Română (ROSA), dar și de la alte entiăți de cercetare din România, vor susține prezentări pe parcursul evenimentului.

Agenda completă a evenimentului este disponibilă aici.

Despre IAF

Fondată în 1951, Federația Internațională de Astronautică este organizaţia lider de susținere a spațiului la nivel mondial, cu 246 de membri, inclusiv toate marile agenţii spaţiale, companii, instituții de cercetare, societăți și asociații din întreaga lume.

Susținută de peste 40 de comitete, care aduc la un loc mai mult de 500 de experți în spaţiu la nivel mondial, IAF coordonează Congresul Internațional Astronautical și IAF Global Networking Forum (GNF), dedică activități regionale pentru studenți și tineri profesioniști și recunoaște și premiază realizările în domeniul spaţial.

Mai multe detalii despre IAF sunt disponibile aici.

Despre IAC

IAC reprezintă un efort comun între Federația Internațională de Astronautică (International Astronautical Federation – IAF) și un organizator local. IAF, alături de partenerii săi Academia Internațională de Astronautică (International Academy of Astronautics – IAA) și Institutul Internațional de Drept Spaţial (International Institute of Space Law – IISL), coordonează programul general și conținutul fiecărui congres IAC și asigură nivelul de excelență care reflectă istoria de 66 de ani a evenimentului.

Comitetul de organizare locală sau „gazda” coordonează elementele logistice ale Congresului, asigurându-se că actorii spațiali, reuşitele, precum și cultura și obiceiurile locale să devină o parte integrantă a evenimentului.

Mai multe detalii despre IAC 2015 sunt disponibile aici.

Lista prezentărilor susținute de cercetători români la IAC 2015 este disponibilă aici.

Actualizare 16.10.2015: Galerie de imagini din cadrul evenimentului

{phocagallery view=category|categoryid=43|limitstart=0|limitcount=0|displaydetail=0|displaydownload=0}