România se alătură eforturilor ESA de a pregăti următoarea generație de oameni de ştiinţă
6, octombrie 2015

Noii sateliți de observare a Pământului asigură o serie de tehnologii, cum ar fi instrumente de captare imagini radar sau multispectrale pentru monitorizarea terenurilor, a oceanelor și a atmosferei, care produc date disponibile pentru următorii 20-30 de ani. Astfel, ESA se concentrează pe pregătirea următoarei generaţii de oameni de ştiinţă prin intermediul cursurilor de tipul Land and Atmosphere Training.

Organizate în diferite universități europene și organizații de cercetare, cursurile implică cei mai buni oameni de ştiinţă europeni și experți în teledetecție şi au ca obiectiv instruirea participanţilor cu privire la modul de utilizare a instrumentelor open-source dezvoltate de către ESA pentru a exploata noi fluxuri de date.

Cele mai recente două cursuri au avut loc în perioada 7-18 septembrie. Cursul de Ocean remote sensing la Ifremer în Brest, Franța, iar cursul de Land remote sensing la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din București, România.

Trainerii ESA, împreună cu profesori universitari locali, s-au asigurat că problemele de mediu din țările gazdă au fost, de asemenea, studiate. De exemplu, cursul recent care a avut loc în România a acoperit aspecte privind inundațiile.

Cu peste o sută de doctoranzi din toate statele membre ESA care au participat, cursurile sunt extrem de populare. Acestea au furnizat cunoștințe științifice avansate atât teoretice, cât și de natură aplicativă pentrumonitorizarea zonelor de ocean şi de coastă, precum și de teledetecție. Au fost incluse aspecte privind utilizarea terenurilor și schimbarea de acoperire a terenului, mișcarea terenului, pericole,caracterizarea biofizică a zonelor forestiere, monitorizarea inundațiilor și cartografierea stratului de zăpadă. Prelegerile au prezentat noua misiune Sentinel-2A, oferind experienţă practică cu primele date furnizate de către aceasta, înainte de a fi făcute publice luna următoare.

Prof. Alexandru Badea, membru al Agenției Spațiale Române (ROSA) și organizatorlocal al cursului desfăşurat la USAMV, subliniază că: „Având în vedere importanța deosebită de a dispune de tineri oameni de știință capabili să prelucreze datele satelitare furnizate de misiunile Sentinel, ne-am propus să asimilăm procesul de învățare a noilor instrumente de exploatare a datelor satelitare pentru observarea Pământului, în special a imaginilor furnizate de sateliţii Sentinel, în următorii ani universitari.”

Ca parte a programului de Exploatare Ştiinţifică a Misiunilor Operaționale, ESA organizează aceste cursuri avansate în fiecare an. Pentru anul viitor sunt în pregătire un curs de Land remote sensing în Ungaria și un prim curs de instruire cu privire la criosferă la Universitatea din Leeds din Marea Britanie.

Credit imagine: ROSA / A. Badea