Miercuri, 11 iunie 2014, proiectul de CanSat „Ad Sidera” a fost desemnat de către Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ca fiind cel mai bun proiect ştiinţific din ţară realizat în cadrul competiţiei „O activitate de succes în Școala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
În cadrul proiectului Agenţia Spaţialǎ Românǎ (ROSA) a oferit elevilor asistenţă tehnică.
Proiectul “Ad sidera/Să privim stelele de aproape” a fost realizat de 33 de elevi ai Colegiului Naţional „Constantin Diaconovici Loga”, județul Timiș, coordonaţi de profesorul de fizică Sandu Golcea, şi a constat în construcţia, lansarea şi testarea unui minisatelit din familia CanSat. Cu o greutate de 250g, minisatelitul a avut în dotare doi senzori de temperatură, un senzor de presiune şi un senzor cu trei canale de măsura pentru accelerație 3D. Datele au fost transmise prin radio şi achiziționate direct pe calculator, pentru o prelucrare ulterioară. Satelitul a fost ridicat cu ajutorul unui cluster de baloane umplute cu heliu la o altitudine de 1500m față de nivelul mării. Strategia privind operaţiunile cu satelitul au fost discutate cu Virgiliu Pop, manager ESERO România și cercetător ROSA, iar kitul pentru satelit a fost obţinut printr-o donaţie de la ESA (Agenția Spațială Europeană).
Ministerul Educaţiei a desemnat această lucrare drept cea mai bună din ţară la categoria știință, din totalul de 40 intrate în competiţia care a presupus realizarea de proiecte bazate pe activităţile organizate în cadrul programului „Școala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Acestea au fost structurate pe zece domenii educaţionale: cultural, artistic, tehnic, ştiinţific, sportiv, educaţie pentru cetăţenie democratică şi promovarea valorilor umanitare, educaţie pentru sănătate şi stil de viaţa sănătos, educaţie ecologică şi de protecţie a mediului, abilităţi de viaţă, consiliere şi orientare, şi reprezintă o metodă educativǎ prin care tinerii pot deprinde numeroase abilitaţi: de comunicare, de dezvoltare personală şi de formare a caracterului încă de la o vârstă fragedă.