Training pentru profesori la Mărișel, jud. Cluj, 4-7 Septembrie
30, iulie 2014

ESERO România organizează, în perioada 4-7 Septembrie 2014, un curs de iniţiere în activităţi şi tehnologii spaţiale. Cursul se va desfăşura la Mărişel, judeţul Cluj, în locaţia Şcolii de Vară “Generaţia Următoare”.

Locaţie: Pensiunea “Popasul Iancului” Mărișel / Observatorul Astronomic Mărişel,  jud. Cluj.

Conţinut: Cursul are ca scop folosirea spaţiului cosmic ca un context atractiv pentru predarea materiilor STEM (Ştiinţa, Tehnologie, Inginerie, Matematică).

Vor fi abordate subiecte precum prezentarea ESERO România, a resurselor educative ale Agenţiei Spaţiale Europene, noţiuni de baza de astronomie, sateliţii artificiali ai Pământului, noţiuni de bază ale telecomunicaţiilor spaţiale, CanSat, precum şi activităţi practice:

Recepţia undelor electromagnetice de joasă frecvenţă. Realizarea analizei  spectrale a semnalelor recepţionate şi interpretarea spectrelor obţinute; Transmiterea semnalului vocal prin intermediul unor corzi elastice; Construcţia unui ceas solar; Determinarea direcţiei meridianului locului şi momentului în care Soarele traversează acest meridian; Scanarea cerului cu un radiotelescop de uz didacticsi realizarea unei hărţi radio elementare a cerului vizibil; Transmiterea de imagini şi sunet pe cale radio, la mare distanţă, utilizând antene de recepţie de mare directivitate; Utilizarea receptoarelor GPS pentru determinarea orei exacte şi a coordonatelor geografice. Transformări de coordonate geografice exprimate în format zecimal în coordonate exprimate în format sexazecimal şi invers. Realizarea unei hărţi elementare cu ajutorul receptorului GPS; Vizită la Centrul de cercetrare ştiinţifică şi tehnologică al firmei BITNET CCSS. Recepţia unor imagini ale Pământului transmise în timp real, linie cu linie, de sateliţii meteorologici ai NOAA; observaţii astronomice în funcţie de condiţiile meteo.

Număr participanţi: 20

Sprijin material: Se asigura gratuit şcolarizare, cazare în cameră dublă şi masă pentru trei zile – 4-7 Septembrie 2014 şi, posibil, transport dus-întors Cluj-Marisel cu autocar organizat. Transportul din localitatea de domiciliu până la Cluj şi înapoi este în sarcina participantului.

Eligibilitate: Cursul se adresează profesorilor de matematică sau fizică din învăţământul gimnazial sau liceal din România.

Criterii de selecţie: Candidaţii vor trebui să demonstreze competenta precum şi interesul de a disemina cunoştinţele şi experienţa dobândită în cadrul cursului către alţi profesori de liceu sau gimnaziu şi către un număr cât mai mare de elevi, în cadrul unor ” cercuri pedagogice” (ale profesorilor), grupuri de excelentă (ale elevilor) sau alte organisme similare, pentru a atrage cât mai mulţi elevi către ştiinţe şi tehnologii spaţiale. Selecţia participanţilor va ţine cont şi de o cât mai echitabilă distribuţie geografică.

Pentru a candida: Profesorii care doresc să candideze vor trimite, până la data de 15 August 2014, un e-mail la adresa virgiliu.pop@rosa.ro cu următoarele informaţii:

  • Nume, prenume, data naşterii, date de contact
  • Materia predată şi unitatea de învăţământ
  • În maximum 300 de cuvinte, motivaţia participării, incluzând experienţă anterioară şi modul în care candidatul se angajează să transmită mai departe, altor profesori şi elevilor săi, cunoştinţele dobândite în acest curs.

Candidaţii vor fi informaţi în legătură cu selecţia la data de 20 August 2014.

marisel1 marisel2

marisel3 marisel4