Prima femeie astronaut de naţionalitate franceză vizitează Agenţia Spaţială Română
6, martie 2013

Astronauta franceză Claudie Haigneré, fost Ministru al Cercetării şi Preşedintele Universescience va vizita Bucureştiul în perioada 12-13 martie, la invitaţia Institutului Francez din capitală. În agenda fostului ministru este inclusă şi o vizită la Agenţia Spaţială Română (ROSA), unde va fi primită de Marius Piso, preşedinte şi CEO al agenţiei, şi unde se va întâlni şi cu astronautul român Dumitru Prunariu. Claudie Haigneré va susţine o conferinţă în cadrul căreia va vorbi despre modul în care ar putea fi construită o „societate francofonă a cunoaşterii”.

Pe 12 martie, Claudie Haigneré va merge de asemenea la Măgurele pentru a vizita Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), unde va fi construit un nou laser de mare putere, ELI-NP, care îi va fi prezentat de profesorul Nicu Zamfir, coordonatorul proiectului.

Fostul ministru va fi primit apoi de profesorul Ion Morjan, directorul Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor (INFLPR), care îi va prezenta laserul TEWALAS şi locul în care va fi amplasat acest laser construit de compania Thales Optronique.

În ziua următoare, pe 13 martie, Claudie Haigneré va fi întâmpinată de rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, George Darie, şi va discuta cu studenţii francofoni de la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (FILS). Ulterior, ea va participa la o ceremonie organizată la sediul Ambasadei Franţei, în cadrul căreia vor fi premiate companiile care participă la finanţarea burselor pentru tinerii studenţi români cu rezultate deosebite.