Agenția Spațială Română, Kinderzukunft – Fundația Rudolf Walther – Filiala din Timișoara, Academia Română Filiala Timișoara, Observatorul Astronomic și Astroclubul „Antares”, au placerea de a va invita Miercuri, 7 Iulie 2010, de la orele 19,00 la un meci sub lumina stelelor.
Evenimentul va avea loc la sediul fundației din str. Rudolf Walther nr. 1 unde două echipe de copii, beneficiari ai serviciilor oferite de fundație, se vor întâlni în cadrul unei partide de fotbal, iar apoi, ghidați de astronomi profesioniști și amatori, vor observa cerul înstelat prin telescop și vor învața lucruri fascinante despre infinitul care ne înconjoară. Inedita activitate, ce combină două domenii foarte diferite – fotbalul și astronomia – celebrează, sub egida „mens sana in corpore sano”, încheierea Campionatului Mondial de Fotbal și a Anului Internațional al Astronomiei. Partide similare se vor desfașura, în aceeași zi, în alte colțuri ale Terrei, cum ar fi Brazilia, Irak și Sri Lanka.
Persoane de contact:
Agentia Spatiala Româna – cercetător științific Virgiliu Pop – virgiliu.pop@rosa.ro;
Kinderzukunft – Fundatia Rudolf Walther – Ramona Ziub – Fundraiser organizator@kinderzukunft.ro;
Observatorul Astronomic Timisoara – cercetător științific Ladislau Farkas – lasfarkas@gmail.com;
Astroclubul „Antares” – Andrei Juravle – andrei.juravle@gmail.com