Poziția Agenției Spațiale Române cu privire la contribuția și beneficiile României în calitate de stat-membru ESA
31, decembrie 2012

Agenţia Spaţială Română (ROSA) atrage atenţia asupra furnizării de informaţii corecte şi complete în informarea opiniei publice cu privire la implicarea României în domeniul spaţial. ROSA se distanţează de orice afirmaţii publicate în ultima vreme de o organizaţie nonguvernamentală din Râmnicu Vâlcea, auto-intitulată Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA).   

Începând cu anul 2011, România a devenit al 19-lea stat membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), fiind reprezentată de Agenţia Spaţială Română (ROSA) potrivit legii 262 din 7 decembrie 2011. Aderarea României la ESA este rezultatul multor ani de eforturi începute de ROSA încă din 1992 când România a fost una dintre primele ţări est-europene care a semnat un acord de cooperare cu ESA în domeniul utilizării paşnice a spaţiului cosmic.

În calitate de stat-membru, România plătește către ESA, nu către ROSA, o cotizație care pentru următorii șapte ani va fi de 85 de milioane de euro. În 2013, ea va fi de 1 euro pe cap de locuitor, în condițiile în care un european contribuie cu 15 euro pe an pe cap de locuitor, iar un american cu 200 de dolari pe an.

Un beneficiu major al aderării la ESA îl constituie dezvoltarea industriei și economiei naționale. Un principiu de bază al funcționării ESA este că orice leu investit în ESA sub forma cotizației se va întoarce în țară prin acordarea de contracte ESA furnizorilor români.

Furnizorii români, printre care se pot număra și organizații nonguvernamentale, sunt invitați la licitațiile închise ale ESA doar datorită faptului că România a devenit stat-membru ESA. Orice finanțare obținută de la ESA sub forma unui contract face parte din cei 82 de milioane de euro investiți de România în ESA și care se reîntorc astfel în țară. Orice contract obținut de la ESA de un furnizor român este așadar plătit din bani publici.

Ținând cont de acestea, ROSA se distanțează de recentele declarații din partea unei organizații nonguvernamentale din Râmnicu Vâlcea, pe care, la începuturile organizației (1998) a acceptat să o sprijine în demersurile ei spațiale. Din cauza neonorării continue a obiectivelor promise în cei 15 ani de activitate, ROSA s-a distanțat de această organizație care se bucură de o promovare realizată profesionist, dar nesusținută până acum de reușite concrete, științifice sau tehnologice.

În recentele competiții internaționale de la ESA, dar și naționale din cadrul Programului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare STAR  — Tehnologie Spațială și Cercetare Avansată (Space Tehcnology and Advanced Research), această organizație nonguvernamentală a primit din partea evaluatorilor internaționali un punctaj sub minimum acceptabil pentru a primi finanțare. Dintre cele 117 proiecte depuse, cele patru proiecte ARCA s-au situat pe locurile 95, 104, 105 și 114 în urma evaluării. Lista punctajelor evaluatorilor străini pentru toate cele 117 proiecte depuse este disponibilă aici.

Agenția Spațială Română angrenează un număr de peste 600 de cercetători din instituții, universități și companii de renume din România în realizarea de proiecte de cercetare științifică și tehnologică.

De-a lungul anilor, ROSA a condus strategia de aderare a României la organizații europene și internaționale din domeniul spațial. Aderarea României la ESA din decembrie 2011 este rezultatul multor ani de eforturi începute de Agenția Spațială Română încă din 1992 când s-a semnat primul acord de cooperare cu ESA în domeniul utilizării paşnice a spaţiului cosmic.

Datorită eforturilor ROSA, cercetătorii români au participat în calitate de co-investigatori la misiuni spațiale ESA precum: Planck, Herschel, SOHO, COROT, Cluster, Gaia. De asemenea, România s-a implicat în programul de rachete lansatoare ale ESA — componente critice ale rachetei Ariane fiind realizate de o mașină concepută și fabricată în România.