Delegația României la întâlnirea Subcomitetului Știinţific şi Tehnic al UN COPOUS
22, aprilie 2021

Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), conduce Delegația României la întâlnirea Subcomitetului Științific și Tehnic din cadrul COPUOS, ce are loc online în perioada 19 – 30 aprilie 2021.

În cadrul declarației delegației României, Președintele ROSA a reamintit strategia spațială națională, construită în jurul conceptului 3S: Știință și Tehnologie (incluzând explorarea), Servicii (incluzând lansatoarele) și Securitate.

Dl Piso a menționat de asemenea participarea României la mai multe misiuni:

  • Știința spațială: Euclid, JUICE și colaborarea LISA;
  • Programul de explorare și zboruri spațiale cu echipaj uman, mai precis includerea în programului de explorare lunară, Artemis
  • Misiunea ESA ALTIUS, care va măsura atât ozonul stratosferic, cât și alte gaze atmosferice, cum ar fi dioxidul de azot și aerosolii care afectează calitatea aerului;
  • Misiunea ESA – Marea Britanie TRUTHS care va îmbunătăți capacitatea de a estima dezechilibrul radiativ care stă la baza schimbărilor climatice;
  • În domeniul deșeurilor spațiale, organizații din România iau parte la dezvoltarea instrumentelor de evitare a coliziunilor și dezvoltarea programului ESA de deservire pe orbită și de eliminare a deșeurilor active;
  • Participarea în cadrul Consorțiului European SST, dedicat supravegherii și urmăririi spațiului, oferind informații optice operaționale și, în curând, capacitate radar necesară managementului traficului spațial și măsurătorilor legate de deșeuri spațiale;
  • În ceea ce privește vremea spațială, România a furnizat buletine meteo solare periodice și a anunțat participare la misiunea ESA L5 pentru vreme spațială;
  • În domeniul obiectelor din Apropierea Pământului (Near Earth Objects — NEO), oamenii de știință și ingineri români au luat parte la faza de definire și dezvoltare a misiunii ESA, denumită HERA, dedicată cercetării asteroizilor, și au contribuit la realizarea coronagrafului solar pentru misiunea PROBA-3 ESA.

În încheierea discursului său, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA) a prezentat poziția delegației României cu privire la punctele de pe agendă. Delegația României sprijină dezvoltarea Agendei 2030 în sistemul Națiunilor Unite și consideră dezvoltarea Agendei Spațiu 2030 drept o necesitate deoarece spațiul aduce o contribuție majoră la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. De asemenea, România sprijină activitatea Uniunii Astronomice Internaționale (IAU) cu privire la conservarea unui cer fără poluare de lumină și de zgomot, în beneficiul științei și al societății. De asemenea, Dr. Piso a salutat înființarea grupului de lucru cu privire la sustenabilitatea pe termen lung a activităților spațiale și s-a oferit să participe cu expertiză și management.

Reamintim faptul că în octombrie 2020, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, a fost ales Președinte al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic (UN-COPUOS), pentru perioada 2020-2022.Decizia a fost luată prin consens de către cele 95 de state membre ale Comitetului.

Detalii suplimentare despre întâlnirea Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic din 2021 sunt disponibile aici.