Astăzi, 18 martie, se împlinesc 110 ani de la primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul, realizat de Traian Vuia.
Născut în 1872, în județul Timiș, tânărul Traian Vuia dezvoltă o pasiune pentru mecanică aplicată și fizică încă din primii ani de școală. După ce la 10 ani asistă la manifestări având caracter aviatic, Vuia începe să dezvolte zmee din ce în ce mai complexe, urmând apoi să studieze mai în detaliu legile fizicii din jurul aparatului de zbor. După absolvirea liceului, Traian Vuia urmează cursurile Facultății Politehnica din Budapesta, iar după un an se înscrie la Facultatea de Drept din constrângeri financiare.
După terminarea studiilor superioare, Vuia se întoarce la Lugoj, unde se dedică studiului zborului uman și începe să construiască primul aparat de zbor. După multe obstacole, atât financiare, cât și cauzate de neîncrederea în posibilitatea zborului cu un aparat mai greu decât aerul, Traian Vuia înregistrează un brevet, acordat pe 17 august 1903 și publicat pe 16 octombrie 1903 pentru un „aeroplan automobil”.
În 1902, Traian Vuia începe construcția aparatului, iar în 1904 începe să construiască și un motor, invenție proprie, brevetată ulterior. În decembrie 1905 termină construcția aparatului numit Vuia I, cu care începe primele experimente. Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I zboară pentru prima dată. După ce accelerează pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.
Traian Vuia va mai breveta și un generator de abur, dar și două elicoptere.
Sursă foto: Wikipedia