Înscrieri deschise pentru atelierul de teledetecție pentru Observarea Pământului 2020
27, februarie 2020

Agenția Spațială Română (ROSA) invită masteranzii și doctoranzii din domeniul ingineriei sau științei să se înscrie la atelierul de teledetecție în Observarea Pământului, organizat de Biroul pentru Educație al ESA. Termenul limită pentru înscrieri este 23 martie 2020.

Cea de-a doua ediție a Atelierului de teledetecție pentru Observarea Pământului va avea loc în perioada 11 – 15 mai 2020 la ESA ESEC-Galaxia, Belgia.

Timp de cinci zile, studenții se vor familiariza cu elementele de bază din domeniul teledetecției și vor obține o imagine de ansamblu asupra misiunilor de satelit ale ESA pentru Observarea Pământului. De asemenea, cursanții își vor lărgi cunoștințele științifice despre radar și teledetecția optică. Susținute de foști specialiști ai ESA și experți din mediul academic și cel al industriei, prelegerile vor pune accentul pe dobândirea abilităților și punerea lor în practică folosind instrumente reale de teledetecție în exerciții de grup.

Studenții selectați vor fi susținuți financiar de ESA. Sponsorizarea va acoperi cazarea și masa, precum și costurile de deplasare în Belgia în limita a 200 de euro.

Mai multe informații, inclusiv despre procedura de înscriere, sunt disponibile la acest link.

Credit imagine: ESA