Granturi de participare la Congresul Internațional de Astronautică pentru tinerii entuziaști ai spațiului
13, decembrie 2019

Federația Internațională de Astronautică a anunțat apelul pentru Emerging Space Leaders Grant Programme (Granturile ESL), care să permită unui număr de 25 de studenți și tineri profesioniști cu vârsta între 21 și 35 de ani să participe la Congresul Internațional de Astronautică (IAC), precum și la activitățile organizate la cu o săptămână înainte de Congres. Termenul limită pentru depunerea cererii este 10 februarie 2020.

Candidații se pot înscrie indiferent de țara de origine sau reședința actuală. Deși toate cererile vor fi luate în considerare, prin acest program IAF încearcă să încurajeze cererile de la candidații din țările cu capacități și interese spațiale emergente, care altfel nu ar avea posibilitatea de a participa la un IAC. Solicitanții selectați vor trebui să prezinte cel puțin o lucrare (orală sau în format interactiv / poster) și / sau să participe în calitate de panelist la evenimentul Next Generation Plenary.

Selecția se va realiza având în vedere următoarele aspecte:

● Țara de origine
● Competența în limba engleză
● Rezumat pentru sesiunea tehnică și participarea la Next Generation Plenary
● Eseu – „Cetățean al comunității spațiale”
● Participarea prealabilă la Congresul Astronautic Internațional

Printre câștigătorii anului trecut s-a numărat și românca Alexandra Jercaianu, manager de proiect la Eurisy – o asociație de agenții spațiale cu sediul din Paris, care își propune să conecteze spațiul cu societatea prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la avantajele serviciilor bazate pe satelit.

Congresul Internațional de Astronautică are loc în fiecare an din 1950. IAC are un caracter global, multidisciplinar și care acoperă toate domeniile și subiectele referitoare la spațiu, oferind tuturor cele mai recente informații în domeniu și, mai mult ca orice, contribuind la realizarea unor noi contacte și a unor posibile parteneriate.

Pentru mai multe informații despre aceste granturi, vă rugăm să urmați acest link.

Sursa imaginii: Federația Internațională de Astronautică