ExoMars a finalizat testele de rotație
11, martie 2021

Misiunea completă ExoMars 2022, ce cuprinde modulul demonstrativ de intrare și amartizare, platforma de suprafață Kazachok și roverul Rosalind Franklin, a finalizat teste esențiale de rotație în timpul pregătirilor pentru călătoria lor pe Marte.

Pentru a se asigura că nava spațială este perfect echilibrată atunci când se învârte, este necesară o pregătire specială pentru zborul către Marte și pătrunderea în atmosfera planetei.

Misiunea ExoMars 2022 este formată din patru unități principale printre care: Roverul Rosalind Franklin coordonat de ESA și platforma de suprafață Kazachok coordonată de Roscosmos care va desfășura activități științifice pe suprafața lui Marte, acestea fiind încapsulate în modulul demonstrativ de aterizare și modulul purtător care le va transporta de pe Pământ pe Marte, după lansare.

Între timp, la Centrul de Control al Operațiunilor Rover (ROCC) din Torino, „modelul de testare la sol” al lui Rosalind Franklin a finalizat o nouă etapă. În timp ce replica roverului se afla încă în camera curată, echipa de operațiuni a comandat-o așa cum ar fi atunci când, în cele din urmă, s-ar afla pe suprafața lui Marte. Roverul geamăn de pe Pământ al lui Rosalind Franklin a realizat pentru prima data activități științifice de probă, inclusiv colectarea probelor de foraj și realizarea imaginilor de prim-plan.

Cele două parașute principale care vor ajuta la îndeplinirea misiunii pe suprafața planetei Marte sunt programate pentru următorul test de mare altitudine în mai / iunie anul acesta, în Kiruna, Suedia. Pentru că în urma testului similar realizat în 2020 au fost înregistrate daune la ambele copertine de parașută, pentru viitor a fost adoptat un nou model.

Misiunea ExoMars se va lansa cu o rachetă Proton-M din Baikonur, Kazahstan în 2022. Odată aterizat în siguranță în regiunea Oxia Planum de pe Marte, roverul va coborî de pe platforma de suprafață, căutând situri geologice interesante pentru a le fora, cu scopul de a determina dacă a existat vreodată viață pe planeta vecină. Programul ExoMars, un efort comun între ESA și Roscosmos, include de asemenea și Trace Gas Orbiter, care orbitează planeta Marte din 2016. Pe lângă misiunea științifică proprie, Trace Gas Orbiter oferă deja suport pentru transmiterea datelor în cadrul misiunilor de suprafață ale NASA, inclusiv sosirea roverului Perseverance de luna trecută. 

Mai multe informații găsiți aici.

Credit imagine: Thales Alenia Space