Curs de iniţiere în astrobiologie şi tehnologii spaţiale pentru profesorii de biologie, chimie şi fizică, Mărişel, 3 – 6 septembrie 2015
11, august 2015

Profesorii de biologie, chimie sau fizică din învăţământul gimnazial sau liceal din România sunt invitaţi să se înscrie până la data de 18 august la cursul de iniţiere în astrobiologie şi tehnologii spaţiale organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România).

Cursul va avea loc în perioada 3 – 6 septembrie 2015 la Mărişel, Judeţul Cluj, şi îşi propune să ofere celor 20 de participanţi cunoştinţele necesare pentru folosirea spaţiului cosmic drept un context inspiraţional, interdisciplinar şi bogat în informaţii în predarea materiilor STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică). De asemenea, Salina Turda va sponsoriza o vizită a profesorilor pe durata evenimentului.

Cursul va aborda subiecte precum prezentarea proiectului ESERO România, o colaborare între Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA) a resurselor educative ale ESA, noţiuni introductive de astrobiologie, teorii actuale privind originea vieţii, caracteristici ale extremofiliei, misiuni spaţiale şi alte activităţi experimentale.

Profesorii care îşi doresc să candideze pentru unul dintre cele 20 de locuri disponibile vor trebui să demonstreze competenţa, precum şi interesul de a disemina cunoştinţele şi experienţa dobândită în cadrul cursului către alţi profesori de liceu sau gimnaziu şi către un număr cât mai mare de elevi, în cadrul unor “cercuri pedagogice” ale profesorilor, grupuri de excelenţă ale elevilor sau alte organisme similare, pentru a atrage cât mai mulţi elevi către ştiinţe şi tehnologii spaţiale. Selecţia participanţilor va ţine cont şi de o cât mai echitabilă distribuţie geografică.

Evenimentul va avea loc la “Popasul Iancului” Mărişel din Judeţul Cluj. Organizatorii asigură gratuit şcolarizarea, cazarea în cameră dublă şi masa pentru trei zile, 3 – 6 septembrie 2015, precum şi transportul dus-întors Cluj-Marisel cu autocar organizat. Transportul din localitatea de domiciliu până la Cluj şi înapoi este în sarcina participantului.

Profesorii care doresc să candideze vor trimite completat formular de înscriere la adresa esero [@] rosa [.] ro până la data de 18 August 2015.

Formularul de înscriere este disponibil aici.

Candidaţii vor fi informaţi în legătură cu selecţia la data de 20 August 2015.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial ESERO România.

Despre ESERO România

Lansat în mai 2014 ca urmare a unui parteneriat între Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA), ESERO România face parte dintr-o rețea europeană prezentă la momentul actual în 12 țări de pe continent.

ESERO este un proiect inițiat de către ESA cu scopul de a folosi fascinația pe care o prezintă domeniul spațial pentru a încuraja predarea și învățarea de materii STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) în școlile europene primare și secundare.

Prin acest centru, ROSA și ESA doresc să răspundă nevoilor educaționale specifice din România, astfel încât tinerele generații să fie încurajate către o carieră din domeniile STEM.