
Miercuri, 9 aprilie 2025, Agenţia Spaţială Română (ROSA) împreună cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti au organizat o sesiune de informare cu privire la propunerea ESA pentru programul opțional dedicat explorarii viitorului tehnologiilor PNT– FutureNAV. Evenimentul s-a desfășurat la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti, și a reunit specialiști ai organizaţiilor de profil din România (universităţi, institute de cercetare, industrie, IMM-uri).
Sesiunea de deschidere a fost prezidată de domnul Daniel-Eugeniu Crunțeanu , directorul general al Agenției Spațiale Române, cu participarea domnului Tudor Prisecaru, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare.
Prima parte a întâlnirii a fost dedicată prezentării de către reprezentantul ESA- Florin-Cătălin Grec, inginer în cadrul misiunii LEO-PNT, Directoratul de Navigatie ESA- a informațiilor legate de programul FutureNAV cu cele 3 componente, precum și prezentării de către entitățile din România participante la misiunea LEO-PNT a contribuțiilor pe care le au în dezvoltarea misiunii.
În cea de-a doua parte a evenimentului au avut loc întâlniri bilaterale între reprezentații organizațiilor din România și reprezentanții ESA și ROSA. Atât sesiunea de întrebări și răspunsuri a primei părți a întâlnirii cât și întâlnirile bilaterale au fost foarte dinamice, arâtând interesul participanților din România cu privire la acest program.