Educație
4, iulie 2023
ROSA

Unul dintre rolurile principale ale Agenției Spațiale Române (ROSA) este de a promova dezvoltarea domeniului spațial în România.

Educația și Popularizarea sunt componentele ce stau la baza unei societăți care înțelege și sprijină cercetarea spațială, care vede beneficiile acesteia pentru viața de zi cu zi și este încurajată să se implice. Prin urmare, a devenit una dintre prioritățile ROSA să relaționeze mai mult cu publicul, pentru a genera conștientizarea cu privire la activitățile României în spațiu și pentru a încuraja generațiile tinere să se îndrepte spre o carieră în acest domeniu.

Orice profesor interesat să primească noutăți cu privire la activităţile ROSA şi oportunităţile pentru elevi/studenţi/cadre didactice, este rugat să completeze formularul de mai jos pentru a primi comunicatele de presă ale Agenției Spațiale Române.