Cu ocazia vizitei oficiale în SUA a dl. Mugur Isarescu, Primului Ministru al României, a fost semnat Acordul de Colaborare între Guvernul României si NASA. Primul Ministru a semnat acest acord cu dl. Daniel Goldin, Administratorul NASA.
Agenţia Spaţială Română a organizat primul workshop dedicat celui de-al treilea mileniu - mileniul spaţial. Evenimentul a avut loc miercuri, 12 ianuarie 2000, la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti. Au fost prezentate lucrări de către dr. Marius-Ioan PISO (Agenţia Spaţială Română), dr. Radu POPA (Instituul Speologic şi Jet Propulsion Laboratory) şi dr. Ladislau VEKAS (Institutul de fluide complexe).
Cu ocazia vizitei oficiale în SUA a dl. Mugur Isărescu, Primului Ministru al României, a fost semnat Acordul de Colaborare între Guvernul României si NASA. Primul Ministru a semnat acest acord cu dl. Daniel Goldin, Administratorul NASA.
Semnarea acordului s-a facut a în prezenta primului ministru al Romaniei, dl. Radu Vasile.
Semnatarii au fost, din partea ESA, dl. Antonio Rodota și din partea Guvernului României, dl. Dumitru Dorin Prunariu. Dl. Marius-Ioan Piso, directorul executiv al Agenției Spațiale Române, a fost desemnat ca reprezentant al României pentru cooperarea cu ESA.
Împreuna cu dna. Goldin şi dl. John Schumacher (Associate Administrator for Internaţional Relations), Hon. Daniel Saul Goldin a făcut o vizită la sediul ASR şi cu această ocazie au fost discutate noi perspective de colaborare între NASA şi România. Pe 11 august, 1999 - ziua eclipsei totale de Soare, Agenţia Spaţială Româna a fost vizitată de către Hon. Daniel Saul Goldin, Administratorul NASA, împreuna cu dna. Judy Goldin şi Administratorul adjunct NASA pentru Relaţii Internaţionale, dl. John D. Schumacher.