Pe data de 12 aprilie 1961, Yuri Gagarin devenea primul om care zbura în spațiul cosmic. 20 de ani mai târziu, pe 12 aprilie 1981, se lansa prima navetă spațială în spațiu. „Noaptea lui Yuri” este o campanie globală care sărbătorește aceste evenimente anual — o celebrare a prezenței umane în spațiu, în trecut, prezent și viitor.
Agenția Spațială Europeană (ESA) și Fundația Raspberry Pi au anunțat că 208 echipe din 22 de țări au primit „aprobare de zbor” și vor avansa în Faza 3 (implementare) și Faza 4 (analiză) a competiției Astro Pi: Mission Space Lab 2019 / 2020. Printre acestea, se numără și 12 echipe românești.
Este disponibilă acum o nouă resursă educațională în limba română pentru elevii și profesorii din învățământul primar: “Pământul sub capac: să înțelegem efectul de seră”.
Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții să se înscrie la Școala de vară de cercetare din domeniul gravitației Biroul pentru Educație al ESA și European Gravity Research Association (ELGRA). Cursurile vor avea loc în perioada 22-26 iunie 2020 la ESEC-Galaxia în Transinne, Belgia. Termenul limită pentru înscrieri este 20 aprilie 2020.
Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții masteranzi și doctoranzi să se înscrie la cea de-a treia ediție a Cursului de formare în domeniul deșeurilor spațiale, organizat de Biroul pentru Educație al Agenției Spațiale Europene (ESA). Termenul limită pentru înscrieri este 20 aprilie 2020.
Agenția Spațială Română (ROSA) informează comunitatea cadrelor didactice că este disponibilă o nouă resursă educațională, privind investigarea gheții marine arctice și legătura dintre aceasta și climă. Această resursă educațională face parte dintr-o serie dezvoltată de Biroul pentru Educație al ESA în colaborare cu ESERO.
Agenția Spațială Română (ROSA) invită profesorii din învățământul preuniversitar să se înscrie la atelierele de vară și toamnă, organizate de Agenția Spațială Europeană (ESA). Ediția de vară va avea loc în perioada 7-10 iulie, iar ediția de toamnă în perioada 1 - 4 octombrie. Ambele ateliere au loc în Olanda și sunt destinate profesorilor de discipline STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) din învățământul primar și gimnazial. Termenul limită de înscrieri pentru ambele workshop-uri este 12 martie 2020.
Agenția Spațială Română (ROSA) vă invită să vă înscrieți la un curs intensiv de iniţiere în predare integrată folosind spațiul cosmic drept context educativ, organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România), un proiect al Agenției Spațiale Europene și ROSA. Cursul este destinat profesorilor din învățământul primar și are loc în Piatra Neamț în intervalul 28 februarie -1 martie 2020. Termenul limită pentru înscrieri este 20 februarie 2020.
Preselecțiile pentru competiția națională de CanSat – România 2020 s-au încheiat, zece echipe fiind selectate să participe la faza națională ce va avea loc la Timișoara în luna aprilie. Evenimentul este organizat de ESERO România, un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA).
Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenți și tineri absolvenți să aplice pentru cea de-a 44a ediție a Școlii de vară Alpbach, care va avea loc în perioada 14 - 23 iulie 2020, cu titlul „Comparative Plasma Physics in the Universe”. Termenul limită de înscriere este 31 martie 2020.
Pentru profesorii de STEM și toți cei interesați de subiect, ESA Education a publicat trei noi seturi de resurse educaționale. Prin intermediul activităților propuse, profesorii și elevii vor realiza o investigație științifică a planetei Marte folosind Lego Mindstorms.
Agenția Spațială Română (ROSA) invită studenții să participe la cea de-a doua ediție a Atelierului de transfer tehnologic, aplicații și inovare organizat de Biroul pentru Educație al ESA. Termenul limită pentru înscriere este 3 februarie 2020.