Agenția Spațială Română (ROSA) a organizat, în data de 28 aprilie 2026, un eveniment de tip „Stakeholder Networking Seeding Event”, desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Acesta a fost realizat în colaborare cu Agenția Spațială Italiană (ASI) și Centrul Aerospațial German (DLR), în cadrul proiectului european EXPERT – „Reaching Excellence in Hyperspectral Remote Sensing”.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai mediului academic, instituțiilor publice, industriei și utilizatorilor finali, având ca obiectiv principal consolidarea dialogului și identificarea de noi oportunități de colaborare în domeniul teledetecției hiperspectrale. Participanții au avut ocazia să descopere cele mai recente tehnologii și aplicații, cu accent pe sectoare precum agricultura, patrimoniul cultural și mineritul.
Agenda a cuprins prezentări susținute de experți din cadrul ROSA, ASI și DLR, evidențiind atât capabilitățile actuale, cât și direcțiile viitoare de dezvoltare în utilizarea datelor hiperspectrale. De asemenea, sesiunea de tip masă rotundă a facilitat schimbul de idei și conturarea unor posibile inițiative comune.
În data de 29 aprilie, activitățile au continuat în teren, unde echipa ROSA, alături de partenerii ASI și DLR, a desfășurat măsurători specifice, contribuind la validarea și aplicarea practică a conceptelor discutate.
Prezentările vor fi puse la dispoziția celor interesați în cel mai scurt timp.


