Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Dr. Ing. Dumitru Hașegan (1943–2021)

16 Ianuarie 2021

Comunitatea științifică anunță cu deosebită tristețe trecerea în neființă a Dl Dumitru Hașegan, Dr. Ing., Director al Institutului de Științe Spațiale (ISS) în perioada 1990–2011, membru al Consiliului Științific al Agenției Spațiale Române (ROSA), membru al Academiei Internaționale de Astronautică, multiplu delegat la Agenția Spațială Europeană și la Organizația Națiunilor Unite, lider al participării României la Programul INTERCOSMOS, profesionist desăvârșit și deschizător de drumuri în cercetarea românească.

Dumitru Hașegan s-a născut pe 7 iunie 1943 în Sălişte, Sibiu. A urmat Liceul Ion Neculce din București și apoi cursurile Institutului Politehnic Bucureşti, obținând titlul de Dr. Inginer în anul 1981. A realizat un stagiu de specializare cu bursă la Institutul de Fizică Nucleară din Frankfurt am Main, Germania, precum și stagii de lucru la institute renumite de cercetare din Rusia, Slovacia și Italia. A lucrat ca inginer și cercetător științific la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele (1967–1977). Din 1977 se alătură Institutului de Științe Spațiale, a cărui denumire și activitate a evoluat de-a lungul timpului și sub coordonarea sa, în calitate de Director (1990–2011).

Activitatea sa științifică s-a desfășurat pe trei direcții: studii de metodică, cercetarea radiațiilor cosmice și cercetări de fizică nucleară. De numele domniei sale se leagă o serie impresionată de cercetări de pionierat. În perioada 1971–1974 a fost Coordonator de Proiect (Principal Investigator) al proiectului "Cosmic Ray Dosimetry at the Supersonic Transport Level", desfășurând primele experimente pe avioane supersonice românești. În 1981 a fost participant la programul științific al zborului cosmic al primului cosmonaut român, fiind Coordonator de Proiect pentru experimentele MINIDOSE și INTEGRAL, co-autor al experimentelor ASTRO 1, ASTRO 2 și IMMUNITY, și membru al delegației de specialiști români prezenți la Centrul de Dirijare a Zborurilor Cosmice de la Moscova, în timpul zborului comun româno-sovietic, din luna mai 1981.

Experimentele sale au zburat la bordul mai multor sateliți, printre care amintim 9 sateliți COSMOS, INTERCOSMOS 17, stația orbitală SALYUT 6 și 7. În 2006, Dumitru Hașegan a fost coordonatorul primului experiment românesc transportat de o navetă spațială pe Stația Spațială Internațională. Experimentul CFS-A a fost transportat de naveta Discovery în ultimul său zbor, STS-133, înainte de retragerea în muzeu). Experimentul a constat în expunerea la condițiile mediului extraterestru, microgravitație și radiații cosmice, a patru containere conținând culturi pe mediu nutritiv cu fungi colorați.

Pentru comunitatea științifică, a fost și va rămâne un punct de reper în cercetarea românească pe care a marcat-o profund prin activitatea sa profesională desăvârșită și spiritul inovator.

Funeraliile au loc pe 17 ianuarie 2021. Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați.

Imagine din arhiva ROSA