Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Incendiul din Delta Dunării, văzut în spatele fumului cu ajutorul sateliților

20 Septembrie 2019

În seara zilei de 14 septembrie 2019, un puternic incendiu a izbucnit în Delta Dunării, în apropierea Milei 23. Incendiul a afectat mai mult de 10 hectare de vegetație uscată. Aceste doua imagini făcute publice de TerraSigna au fost furnizate de sateliții Copernicus Sentinel – 2 pe data de 15 septembrie și surprind locul incendiului.

Imaginile ilustrează incendiul prin două tehnici diferite. Imaginea din stânga a fost obținută pe baza lungimilor de undă din spectrul vizibil, în timp ce imaginea din dreapta a fost obținută printr-o combinație de benzi spectrale în infraroșu cu lungimi de undă scurte - SWIR. Această tehnică a permis o vizualizare mai clară a porțiunii afectate de incendiu și este folosită frecvent în obținerea unor informații dintr-o zonă acoperită de fum.

Acțiunea pompierilor ajunși la fața locului a fost îngreunată de faptul că intervenția a avut loc în timpul nopții, iar terenul era mlăștinos. Zona era însă înconjurată de canale, astfel încât a fost împiedicată răspândirea focului.

De la începutul anului, sute de hectare de vegetație au ars în Delta Dunării. Incendiile afectează în special păsările migratoare care își construiesc cuiburile în zona respectivă, deoarece incendiile necontrolate cauzează daune ecologice pe termen lung.

Credit imagine: Terrasigna

2019 09 Danube Delta wildfire Image A